Opereta Silvia – 120 de artiști pe scena din Piața Unirii

Spectacolul Silvia al Teatrului de Operetă din Budapesta va fi interpretat pentru prima dată în Ardeal în închiderea celei de-a opta ediții a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, pe scena mare din Piața Unirii. Producția este una de mare anvergură, cu 120 de actori pe scenă, și a fost interpretată cu succes în orașe ca Tokio, Roma, München, Amsterdam, Berlin, Tel-Aviv, Salzburg, București sau Praga. Spectacolul în două acte va fi acompaniat de orchestra Operei Maghiare din Cluj.

Silvia este unul dintre cele mai populare spectacole maghiare de operetă. Muzica lui i-a adus compozitorului Emmerich Kálmán un loc binemeritat în rândurile celor mai importanți creatori de operă și operetă din toate timpurile. După premiera sa din Viena (1915), spectacolul Silvia s-a jucat pe aceeași scenă în 533 de seri. Apoi, în ciuda Primului Război Mondial, acesta a fost interpretat în Suedia, Finlanda, Polonia, Rusia, Italia și Ungaria. În 1917, piesa a ajuns pe Broadway.

Povestea pe care o spune spectacolul este cea a unei iubiri aparent fără speranță. Prințul Edvin este îndrăgostit de Silvia, o cântăreață de cabaret din Pesta, dar familia aristocrată din care provine acesta se opune relației dintre ei. Părinții fac totul pentru a-i ține pe cei doi tineri departe unul de celălalt, iar intriga naște încercările prietenilor neobișnuiți ai îndrăgostiților de a-i aduce pe Silvia și pe prințul Edvin împreună.

Opereta maghiară este singurul gen teatral cu valoare de brand de țară care și-a primit locul în tezaurul național maghiar de valori. Ungaria a avut, de-a lungul timpului, un rol important în promovarea operetei în întreaga lume.

Piesa pe care o vor vedea clujenii a fost prelucrată de Kállai Miklós și Kerényi Miklós Gábor. Dirijorul spectacolului este Dinyés Dániel, în timp ce coregrafia îi aparține lui Gesler György. Spectacolul se va desfășura cu colaborarea corului și baletului Teatrului de Operetă din Budapesta.

Text: Jenbach și Stein. Traducerea: Gábor Andor. Dirijor: Dinyés Dániel

Distribuția: Fischl Mónika (Silvia), Dolhai Attila (Edvin), Szendy Szilvi (Stazi), Kerényi Miklós Máté (Boni), Földes Tamás (Feri bácsi), Faragó András (Miska/Alfonz), Csere László (Leopold Maria), Kállay Bori (Anhilte), Bálint Ádám (Schulteis Arnold), Dézsy Szabó Gábor (generalul Rohnsdorf), Szegedi Andor (Kiss, notar). Decoruri: Gyarmathy Ágnes Costume: Füzér Anni. Coordonator muzical: Makláry László Dirijor cor: Drucker Péter. Asistent coreografie: Kiss István Róbert. Asistent de regie: Tucker András. asistent: Bori Tamás. Colaboratori muzicali: Axmann Péter, Mihalics János, Déri Judit, Szekeres László, Puskás Dóra. Coregraf: Gesler György.

Teatrul își rezervă dreptul de a schimba distribuția!