Expoziție bilingvă cu panouri rotative, în fața Bisericii Sfântul Mihail

Expoziția bilingvă în aer liber În aminitirea urmașilor a fost vernisată sâmbătă, 12 mai, pe platoul din fața Bisericii Sfântul Mihail. Proiectul expozițional este un omagiu adus vieților femeilor care au rămas singure în urma uciderii unui grup de 13 generali ai armatei maghiare la Arad, de către armata austriacă, în 1849. La vernisaj au luat cuvântul Pr. Kovács Sándor, protopop al Bisericii Romano-Catolice pe orașul Cluj și locțiitor al arhiepiscopului romano-catolic de Alba-Iulia, și Molnár-Bánffy Kata, inițiatoarea expoziției.

Seria de lucrări reunește cinci panouri rotative cu fotografii ale unor femei, chipurile suferințelor îndurate de soțiile, logodnicele și fiicele celor 13 generali executați prin spânzurare sau împușcare la Arad, din ordinul generalului austriac Julius Jacob von Haynau. De asemenea, expoziția include un panou de mari dimensiuni, care prezintă poveștile din ultimele zile sau ore de viață ale acestor generali și conține fragmente din scrisorile pe care aceștia le trimiteau, ajunși în fața morții, femeilor iubite de acasă. Cei 13 generali aveau etnii diverse și proveneau din toată Europa Centrală și de Est.

Preotul Kovács Sándor a subliniat calitatea de exemple umane a văduvelor, fiicelor și logodnice, spunând că „aceste persoane – doamne și domnișoare – au dobândit stima noastră nu prin originea nobilă, ci prin felul în care și-au trăit viața”.

Molnár-Bánffy Kata a continuat în aceeași idee, afirmând că „văduvele generalilor pot fi un exemplu pentru noi toți.” De asemenea, aceasta și-a exprimat bucuria dată de faptul că această expoziție are loc la Cluj-Napoca, un oraș care, conform inițiatoarei expoziției, a evoluat mult în ultimii ani. Conform acesteia, expoziția s-a bucurat de un mare succes la Sibiu, unde a atras, în cea mai mare parte, public de etnie română.

Textele expoziției au fost elaborate de istoricul Hernádi Zsolt.

Proiectul a fost realizat la cererea Biroului de Evenimente din cadrul Ministerului Apărării din Ungaria, ajungând în diferite localități din Transilvania mulțumită Institutului Balassi – Institutul Maghiar din București și Asociației Carola.