Expoziție în amintirea lui Hollósy Simon și coloniei de artiști de la Baia Mare

Lumea artistică marchează anul acesta centenarul trecerii în neființă a pictorului și profesorului Hollósy Simon. Cu această ocazie, la Muzeul de Artă din Cluj este deschisă expoziția “Hollósy Simon și colonia de artiști de la Baia Mare”. În cadrul Zilelor Culturale Maghiare expoziția a fost descifrată vizitatori de curatorul Iakob Attila, în timpul tururilor ghidate în limba maghiară, română și engleză.

La intrarea în expoziție, publicul este întâmpinat cu următorul mesaj, scris parcă pentru a-l face să conștientizeze importanța lucrărilor pe care urmează să le vadă: “Moștenirea lăsată posterității de către Hollósy Simon nu se rezumă doar la creațiile sale, ci se extinde la întregul univers care gravitează în jurul coloniei de artiști de la Baia Mare. De la începuturile sale, până în ultimii ani ai interbelicului, această inițiativă a reprezentat mai mult decât un simplu punct de reper pentru arta transilvăneană maghiară sau română. Aici s-au întâlnit artiști, discipoli, critici de artă și oameni de cultură, care în felul lor și-au pus amprenta asupra evoluției vieții artistice din deceniile respective”.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

“Succesul școlii de la Baia Mare s-a datorat în mare parte caracterului inovator al lui Hollósy Simon. Nu se dorea a fi o negare a academismului, dominant în pictura maghiară de epocă, ci o punere în comun cu evoluțiile vremii și de deschidere a orizonturilor față de ce se întâmpla în restul țărilor europene”, a explicat curatorul Iakob Attila. Potrivit acestuia, presiunea colectivă a lui Hollósy, Réti István de la Munchen și cooptarea lui Virágh Béla în grupul-nucleu a fost cea care a deschis porțile către primarul orașului, Thurman Oliver. Astfel, guvernul Ungariei a oferit o subvenție de 2.000 de forinți proiectului, gest care deschis drumul către colaborări ulterioare între școală, primărie și guvernare. Totodată, primul spațiu pentru ateliere a fost oferit de Casa de Economii din oraș.

Pe lângă numele oficial de Școală, i se mai spune “Colonia de la Baia Mare” deoarece mulți artiști migrau aici pe timp de vară, între anii 1869 și 1901, pentru șederi temporare sau, mai apoi, șederi individuale permanente, pentru deprinde cele mai râvnite tehnici de pictură și a învăța de la marele maestru-natura, așa cum consemna Hollósy. Aici au putut fi văzute personaje  dintre cele mai cosmopolite, din aproape toate zonele Europei Centrale şi de Răsărit, dar şi de prin țări europene, ori de prin locuri de-a dreptul exotice (India sau Australia). Efervescența artistică din perioada respectivă a favorizat o asociere onorantă a micului oraș cu sintagma de “oraș al pictorilor”.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

La începutul secolului al XX-lea, Hollosi se retrage la Teceu (1904) pentru a-și continua activitatea. Chiar şi după părăsirea coloniei de către marele artist, munca acestuia va fi continuată de restul fondatorilor şcolii (Réti István, Ferenczy Károly, Thorma János şi Iványi-Grünwald Béla), care în următoarele decenii vor lua sub tutela lor studenţi şi vor deschide porţile coloniei pentru alţi artişti.

Printre lucrările expuse în cadrul expoziției de la Muzeul de Artă se numără: ”Moara de la Baia Mare” de Réti István, ”Alee la Sighet” de Simon Hollósy, ”Peisaj cu un sat” de Iványi-Grünwald Béla sau ”Brazi în zăpadă” de Szolnay Sandor.

Expoziția poate fi vizitată până în data de 2 septembrie 2018.