Povestiri de pe strada Kogălniceanu

Noi o numim ”inima festivalului”. Nu avem cum să-i spune altfel dat fiind că pulsează în fiecare zi, de când se deschide până târziu, în noapte. Toți cei care trec pe aici se pierd ore întregi printre zecile de standuri gata să le ofere mereu ceva pe gust: păpuși colorate din pâslă cu care nu te mai saturi să te joci, bijuterii făcute cu dragoste de frumos, broderii și țesături de mare măiestrie și meșteșug, piese ceramice modelate cu dragoste, tablouri pe piele, ceramică sau hârtie realizată manual, flori gata de pus în grădină sau în ghiveci, cărți care de-abia așteaptă să fie citite, gemuri și siropuri naturale fără pic de zahăr, jucării iscusite din lemn și câte și mai câte.

La unul din standurile artiștilor populari o întâlnim pe Kovács Berta Anna, o țesătoare din Vărșag și fostă învățătoare. Are 82 de ani și își țese singură covoarele, ștergarele și fețele de masă pe care le-a adus la Zilele Culturale Maghiare. Zâmbind tot timpul, ne povestește cum stă treaba cu țesutul și cum folosește pentru minunățiile ei materiale făcute din țesătură de in prelucrată de femeile bătrâne din sat. Ne bucurăm să auzim că meșteșugul ei va merge cu siguranță mai departe, dat fiind că fiica sa a învățat arta țesutului și e hotărâtă să facă la fel și cu generațiile următoare.

Câteva standuri mai încolo se află familia Daradics, cultivatori de plante aromatice, care știu totul despre busuioc, mentă, rozmarin sau chiar despre ardei iute și te învață cum și la ce să le folosești. Sunt ușor de provocat la povești și dornici să-ți împărtășească din cunoștințele lor. Îi lăsăm pe mâna altor mușterii doar după ce am aflat tot ce era de aflat despre rozmarin (apropo, știați că e considerat un fel de elixir al tinereții?).

Mai facem câțiva metri înspre Biserica Reformată și ne oprim la standul Natura Paper pentru a admira meșteșugul facerii hârtiei.  Îi privim cu bucurie pe copiii-ucenici care amestecă plini de entuziasm în cada cu celuloză și suntem la fel de fericiți ca și ei când coala ușor aspră iese din presă precum o foaie de aluat. Ne rupem cu greu să mergem mai departe și o facem numai pentru că ne vine o poftă bruscă de langoșe cu smântână și cașcaval. Când ajungem la standul cu pricina vedem că avem aceleași pofte ca aproape un sfert din lumea de pe Kogălniceanu. Nu-i bai. Așteptăm cuminți și ne felicităm pentru răbdare când înghițim hulpavi bunătate de langoșă.

Odată potolite poftele, căutăm un stand cu idei pentru vacanța ce stă să vină. Nu știm ce să alegem din toate câte sunt, dar ne îmbogățim cunoștințele generale aflând una-alta despre cultura din zona Mezőkövesd, nordul Ungariei, caracterizată de arta populară “Matyó” sau “Matyóság” ce poate fi recunoscută după motivul caracteristic al broderiei exuberante, trandafirul matyó. Popularitatea costumelor din Mezőkövesd se datorează eleganței lor și detaliilor de pe broderii. Ornamentul cămășii albe a bărbaților este mâneca foarte largă, îmbogățită un un brodaj larg și dantelă croșetată. Frumusețea și originalitatea patrimoniului “Matyó” a fost recunoscută la nivel internațional și, în anul 2011, a dus la înscrierea sa pe lista Patrimoniului Intangibil UNESCO.

Ne este greu să ne desprindem de inima festivalului, mai ales că dansurile populare tocmai umplu strada de muzică și voie bună. O facem însă convinși fiind că ne vom reîntoarce în câteva ore pentru că mai avem multe de văzut, admirat și cumpărat. 🙂