Spații de viețuire ale Regelui Matia Corvin

Mai bine de 50 dintre evenimentele care au avut loc la această ediție a Zilelor Culturale Maghiare l-au avut ca figură centrală pe Regele Matia Corvin. Unul dintre aceste evenimente este expoziția de panouri bilingve ”Spații de viețuire a Regelui Matia Corvin”, care poate fi văzută în fața Bisericii Romano-Catolice Sfântul Mihail. Expoziția pleacă de la o trăsătură mai puțin cunoscută a principelui renascentist și anume cea a regelui itinerant, aflat mereu pe drumuri. Comploturile care îl forțau să părăsească un anumit loc, campaniile militare defensive sau ofensive conduse în toate direcţiile pe teritoriul Regatului Maghiar şi în afara acestuia au ridicat necesitatea existenței unor reședințe regale principale și secundare, care să-i asigure regelui confortul.

Bineînțeles, prima reședință demnă de a fi menționată pe panouri este casa în care s-a născut. La începutul anului 1443, Ioan de Hunedoara, tatăl viitorului Rege Matia, a ales Clujul ca loc de găzduire pentru soția sa însărcinată Elisabeta Szilágyi. Au primit în folosire casa orășeanului Jakab Méhffi, un personaj influent al oraşului cu proprietăţi funciare însemnate. Aici s-a născut, în 23 februarie 1443, Matia Corvin. Tot la Cluj a avut loc și botezul copilului, şi se pare că mai târziu a învăţat la şcoala dominicanilor din oraş. Peste câteva decenii, Regele Matia a răsplătit Clujul, pe care îl numea ”patria mea”, cu privilegii importante pentru serviciile aduse lui și familiei sale în zbuciumatul mijloc al secolului al XV-lea.

Mai mult de atât, în 1487 Regele Matia a inițiat construirea la Cluj a celei mai mari mănăstiri fransciscane din Europa Centrală, cheltuielile fiind acoperite integral din visteria regală, fiind plătite în cuburi de sare provenite din ocnele de la Turda şi Sic. Prin această mănăstire, el și-a arătat încă o dată atașamentul față de oraș și de comunitatea sa. Inițiativa sa a fost mai apoi susținută și de către Regele Vladislav al II-lea (1490-1516), respectiv de către Ludovic al II-lea (1516-1526), astfel că, în numai câteva decenii, mănăstirea a fost complet ridicată. Abandonată în timpul Reformei, mănăstirea a intrat în 1622 în proprietatea comunităţii calvine din Cluj, astăzi fiind cunoscută drept Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu.

Reședința familiei este Castelul de la Hunedoara, obținut de Huniazi în 1409 de la Regele Sigismund de Luxemburg. Deși cetatea a fost rareori folosită de Huniazi, ea a jucat un rol important pentru familie. Chiar dacă Regele Matia a lăsat o parte a vastelor domenii familiale (Munkacevo, Debrecen) mamei sale,  cea mai mare parte a rămas în proprietatea sa, printre acestea numărându-se şi Hunedoara. În 1482, Regele Matia a donat cetatea fiului său Ioan Corvin, după ce în 1479, printr-un gest neobişnuit până atunci, îi acordase acestuia două comitate cu drept perpetuu, Liptó şi Hunedoara. Prin aceste gesturi Regele Matia a pus bazele unei noi politici donaţionale, a cărei scop era ridicarea prinţului în rândul magnaţilor regatului și recunoașterea acestuia drept moștenitorul și continuatorul dinastiei regale.

Cetatea regală din Buda a fost cea mai îndrăgită și cea mai importantă reședință a Regelui Matia. Acolo și-a făcut intrarea solemnă ca rege nou ales după ce s-a întors de la Praga. În lipsa coroanei a fost așezat doar pe tron dobândind astfel drepturile guvernării. De fiecare dată când a părăsit regatul, a revenit la castelul din Buda, pe care l-a reamenajat și construit. Regele Matia Corvin a îmbunătățit opera lui Sigismund de Luxemburg și a decorat fațadele exterioare și pereții interiori ai castelului cu detalii renascentiste și a renovat aproape în totalitate Biserica Mátyás. Prin castel au trecut nenumărați muzicieni, scriitori, pictori, astronomi și tot felul de personalități din perioada Renașterii, clădirea devenind astfel unul dintre cele mai importante puncte de întâlnire din întreaga Europă Centrală și de Est.

Cea mai mare izbândă a politicii de extindere teritorială a regelui a fost ocuparea Vienei (1458) și a reședinței împăratului Frederic al III-lea, Wiener Neustadt. Deși Buda a rămas cea mai importantă reședință a regelui, acesta și-a petrecut din ce în ce mai mult timp la Viena, aflată aproape de teatrul ostilităților, dar și din cauza artritei sale în curs de agravare. Matia nu și-a stabilit reședința în Hofburg, ci într-un palat numit Hasenhaus, situat pe Kärntner Strasse. Ulterior, fațada clădirii în care locuia a fost parțial modificată în stil renascentistă, dar în 1897 a fost, din păcate, demolată. Regele Matia a decedat aici, în 6 aprilie 1490, din cauza unei hemoragii cerebrale.

Funeraliile regale au fost ținute în Catedrala Sfântul Ștefan din Viena, mai apoi Regele Matia fiind înmormântat în Catedrala din orașul regal Székesfehérvár (în 24 sau 25 aprilie 1490). Trebuie spus că Ioan de Hunedoara a ales catedrala romano-catolică din Alba Iulia drept loc de înmormântare al familiei Hunedoreștilor. Regele Matia Corvin s-a distanțat însă de tradiția familiei și s-a conformat liniei înmormântărilor regale în biserica prepoziturii din Székesfehérvár. În acest sens a demarat un amplu proces de lărgire a corului bisericii, unde plănuia amenajarea unui veritabil muzeu al familiei, atât pentru el, cât și pentru părinții și fratele său mai mare. Această capelă, împreună cu celelalte morminte regale, a fost distrusă în timpul stăpânirii otomane a orașului.

Aminitirea Regelui Matia a fost păstrată şi în ţinuturi mai îndepărtate nu numai datorită campaniilor militare conduse de el şi cuceririlor sale, ci şi faptului că a fost un mare susţinător al artelor. Reprezentările heraldice legate de Matia pe care le întâlnim în diferite cetăţi, mănăstiri şi biserici din Europa stau mărturie fie calităţii sale de mecena, fie stimei de care s-a bucurat. Edificiile care ne amintesc de marele monarh au fost construite de regulă în stilul gotic, considerat tradiţional pentru epoca respectivă, dar pe unele dintre ele apar elemente de ornamentică renascentistă, ce semnalează că urcarea pe tron a lui Matia a deschis o eră nouă. Expoziţia constituie o fereastră spre această lume diversă, care se extinde şi dincolo de binecunoscutele graniţe din secolul al XV-lea ale Regatului Ungariei.