21-08-2020

”Mama și alți nebuni de legat din familie”, o poveste cum alta nu-i

A doua zi a festivalului s-a încheiat cu „Mama şi alţi nebuni de legat din familie’’, filmul scris și regizat de Ibolya Fekete ce a rulat pe ecranul din Piața Unirii, de la ora 21.00, și care s-a bucurat de un public numeros. Pelicula spune povestea unei mame ajunse la 94 de ani care a fugit din calea istoriei. A fugit până la ultima și cea mai tragică dintre consecințe, aceea în care istoria s-a făcut praf și pulbere în creierul ei, pentru că a intervenit Alzheimerul.

Așa că, o mamă cu mintea țăndări, dar duios senină, și o fiică extrem de conectată la actualitate (ziaristă) refac din poveștile de zi cu zi istoria familiei. Familia Mille provenea din zona Bihorului, de pe graniță, avea trei fete, și viața i se schimbă odată cu granițele și vremurile, cu toate că încearcă din răsputeri să își conserve bunele obiceiuri. Fata cea mijlocie a familiei devine protagonista poveștii, a unei povești care se va împleti cu povestea secolului XX, în care lecția principală este că ești vinovat: vinovat că ești ungur, român, că ai tăcut, că ai luat atitudine, că bei, că îți îngrijești copiii, că nu ai bani, că ai bani, că ai patima jocurilor, că ai bijuterii, că ești evreu, că ești artist, că ești soldat, dezertor, horthyst, evreu, catolic, protestant, revoluționar, contrarevoluționar.

Nu scapi nici dacă ești de partea istoriei, niciodată nu vei fi destul de implicat și entuziast, și dacă cumva ești pe linie, devii suspect. Vecinii sunt când protectori, când turnători. Refugiul e familia, mereu familia, „țăcăniții noștri” – cum spune protagonista, dar în care toți membrii sunt fără excepție frumoși. Iar deviza de netrecut este „Avem grijă unii de alții”. De aceea mama s-a mutat de 27 de ori, ca să aibă grijă: să își poată vedea de pălăriile ei, de picourile ei, de dantelele ei, de bărbatul și de copilul ei, cu zâmbetul pe buze și o îndârjire interioară, oțelită. A schimbat totul ca să nu se schimbe nimic.

Cadrele sunt când pline de ingenuitate, când atroce, alternanța lor șocantă e de mare efect, cu toate că nu dă seamă decât de cotidian. Jocul actorilor e de asemenea pus în valoare din plin, camera îi iubește pe fiecare, ca într-o mare familie. Lungmetrajul artistic „Mama şi alţi nebuni de legat din familie’’ spune ceva adânc despre firea femeiască, discursul filmic regizoral topește senzaționalul, dă firesc eroicului, face traversabilă disperarea.

Filmul a intrat în competiţia Festivalului de Film de la Bruxelles (2016), secţiunea Panorama.