Vineri după-amiază, turul ghidat în limba română numit ispititor Bufnițe, monștri, zâmbete: imagini din istoria Institutului Romano-Catolic pentru Fete „Marianum”, condus de istoricul de artă Gál Zsófia, a pornit din fața Facultății de Litere (UBB). Doamnele (majoritare de data aceasta) aflate la tur au cercetat cu de-a amănuntul una dintre cele mai frumoase clădiri ale orașului, și au aflat multe despre enigmatica școală de fete.

Informațiile despre clădirea în sine s-au împletit cu cele despre instituția de învățământ care a funcționat în ea până în 1948. Clădirea a fost proiectată de către arhitectul budapestan Hübner Jenő și construită în antrepriză de firma clujeanului Spáda János la comanda parohului de la Biserica „Sf. Mihail”, Hirschler József care era un spirit foarte întreprinzător și care a acordat toate contractele prin atribuire (fără licitații), altfel un reputat intelectual de factură neotomistă. Clădirea impunătoare s-a construit pe locul altei școli, școala Schütz care a fost demolată. Clădirea cea nouă era foarte modernă, aparținea unui stil arhitectural nou – secession (sau art noveau austro-ungar), își evidnția caracterul religios inclusiv prin gardul de fier forjat instalat la intrare, care imită în partea suprioară spinii Coroanei lui Isus, era mult mai mare (dispusă pe patru niveluri) și mai practică.

Este printre primele clădiri de beton din oraș, spațiile erau gândite să fie multifuncționale. De exemplu, amfiteatrul Eminescu de astăzi a fost capelă, sală de festivități și sală de sport totodată. În actuala sală Popovici era amenajată o capelă pentru maici. Exista sală de baie (baia fetelor din institut era obligatorie) toalete cu apă și sistem de încălzire și ventilație propriu. Era amenajată și o bucătărie imensă pentru elevele secției de gospodărie a școlii. Ba mai mult, pe locul unde astăzi este parcarea cadrelor didactice, iarna funcționa un patinoar pentru elevele școlii. Patinajul în epocă era privit ca un sport cuviincios, nu ca ciclismul care era vulgar și nepotrivit pentru fete. Filigoria din fundul curții e tot de atunci (poate se va păstra). De remarcat sunt faianța de pe holuri și casa scărilor, care a rămas în stare bună până în ziua de azi, feroneria specială cu făpturi și chipuri specifice seccesionului, și stucaturile cu bufnițe (decorațiuni achiziționate de la Budapesta și care apar pe clădiri și acolo, deci nu au fost produse special pentru această clădire, dar la Cluj sunt unice).

În clădire a funcționat doi ani și un spital militar, între 1916-1918, cu toate că ordinul călugărițelor care administra clădirea s-a opus din răsputeri, dar starea de război (Primul Război Mondial) le-a impus să accepte situația. Că tot am vorbit, cine administra clădirea și conducea clădirea? Surorile Notre-Dame, sau Ordinul Călugărițelor Sărace ale Maicii Domnului, care aveau experiență în managementul școlar și care mai administraseră la Cluj școala Augustaneum. Cum arăta o călugariță Notre-Dame? Păi, sora Clothilde din filmele cu Louis de Funés aparținea acestui ordin (haină neagră, plastron alb până pe umeri și boneta supradimensionată). Călugărițele Sărace ale Maicii Domnului (Notre-Dame) au făcut la Marianum o scoală pe mai multe niveluri (școală primară, liceu și cursuri superioare) și cu mai multe secții (contabilitate – un an, contabilitate superioară – trei ani și scoală de gospodărie).

Personalul didactic era din cadrul ordinului, dar și din afara lui sau din rândul laicatului. Școala avea eleve în regim intern și extern. A fost frecventată de fete romano-catolice (care puteau primi burse de studiu), dar acceptau contra taxei de școlarizare (destul de piperate) fete reformate, evreice, greco-catolice sau ortodoxe. Programul școlar începea dimineața la 6:30 cu slujba religioasă, continua cu exercițiile de gimnastică, repetarea materiei pentru ziua respectivă, micul dejun, iar la 8:00 începeau cursurile, care țineau până la 13:00. Urmau prânzul și lecțiile de după-amiază, cina, iar la 20:30-21:00 stingerea. În timpul liber se organizau activități sportive și drumeții. Se acceptau pachete externe doar dacă ele puteau fi împărțite între toate elevele și cu tot personalul. Ținuta obligatorie era cămașa albă cu deschidere marinar la gât, beretă pe cap și fuste albastru închis. La activitățile sportive se îmbrăca fusta-pantalon. Nicio internă nu ieșea în oraș neînsoțită de călugărițe. Istoricul de artă Gal Zsófia nu date despre cum eludau fetele aceste reguli destul de severe. 

În 1948, clădirea a fost naționalizată, ordinul călugăresc desființat și școala închisă. În 2021, Curtea Supremă din România a respins definitiv cererea de retrocedare a școlii Marianum. Actualmente în clădire funcționează Facultatea de Litere din anul 1959. Despre producțiile de la Litere am mai auzit una alta (pentru domnii ei profesori s-au amenajat ample și înduioșătoare galerii cu portrete pe holurile facultății). Cu cadrele didactice de la Marianum nu am zărit pe pereți nicio fotografie. Iar un manual de gospodărie din țara fetelor de la Marianum reeditat ni s-ar părea irezistibil. Acesta ar putea fi un bestseller.