Modele ascunse: limbajul vizual al rețelelor a fost prelegerea susținută în cadrul Zilelor Culturale Maghiare de la Cluj de către Barabási Albert László, fizician cercetător, autor cu anvergură și recunoaștere internațională. După prelegere a avut loc o discuție cu publicul moderată de Szenkovics Dezső, decanul Universității Sapientia – Facultatea de Științe și Arte din Cluj. S-a asigurat traducere simultană în limba română. Fizicianul și-a început conferința cu o mărturisire. „Eu am vrut să fiu sculptor, cu toate că eram elev la o secție de mate-fizică. În anii ’80 realizam primele lucrări. Dar să intri la facultatea din Cluj însemna că trebuia să dai admiterea vreo 10 ani la rând, iar între timp să faci armata un an și patru luni. Înspăimântător! Eu am ales calea simplă: fizica atomică. Cercetarea în domeniul rețelelor a început în 1999 când eram într-un studiu postdoctoral la IBM. Desenul rețelei de acum 20 de ani este astăzi la muzeu. Și atunci a început să mă fascineze cum devine o natură tehnică obiect de artă. Teoria rețelelor arată extraordinar de bine vizual. De ce ne fascinează rețelele? Ca să înțeleg, am făcut cursuri de artă, de teoria artei, de istoria artei”. „Sunt convins că, dacă Leonardo da Vinci ar trăi azi, și-ar alege ca domeniu de studiu rețelele, asta l-ar seduce complet”, a completat el.

Barabási Albert a recunoscut că muncește luni bune la crearea schițelor prin care să le dea rețelelor o formă vizuală estetică. Întrebarea pe care și-a pus-o la un moment dat a fost „Cum ieșim din 2D spre 3D?”. Ideea i-a venit într-un an sabatic și prima oară proiectul a eșuat. În 2017, a început iar să se întrebe „Cum să fac sculpturi cu valoare științifică în 3 D”. „Am pornit de la conexiuni, de la linii care se intersectează în 2D, dar în 3D asta nu se întâmplă, ele trec una pe deasupra celeilalte, una pe lângă alta în planuri diferite. Atunci am formulat un 3D ca funcție matematică”. Întoarcerea la analiza matematică, la calculul diferențial, i-a permis formularea și intersecția grafică a mai multor funcții complexe. Fiecare funcție era o materie primă. Asta l-a ajutat enorm să studieze amestecul elementelor, ceva la intersecția dintre fizică, matematică și chimie. A schimbat intersecția materiilor prime cu intersecția mirosurilor, iar structurile obținute erau asemănătoare celor ale materiilor. Dar dinamica, amestecul și fluctuația erau relevante (Sperăm că aceste studii folosesc parfumierilor moderni). „Am observat apoi că atunci când liniile se apropie, ele se curbează. Fac asta până se formează un nod. Așa am obținut „gurca”, ceva ce în mod straniu seamănă cu un creier. Nodurile astea sunt foarte provocatoare pentru știință.  Dar și plastic s-au dovedit la fel de ofertante. Cu sculptorul Dóczy András au făcut gurci din marmură. Apoi din anvelope de cauciuc de la roțile de mașini, apoi din lemn.” Doar că nu toate materialele se dovedesc prietenoase cu reprezentarea rețelelor.

Bineînțeles că a ajuns și la rețelele sociale. Ceea ce l-a preocupat a fost cum se râspândește deep-fake-ul. Și atunci i-a venit în minte imaginea tatălui care a fost zugrav și cu care fusese împreună la lucru în casele oamenilor. Pe atunci era la modă zugrăvitul cu rolă. Era o metodă bună de a acoperi imperfecțiunile, adevărul imperfect al peretelui. Cam așa aproximat fizicianul Barabási Albert că vine fake-news, și pornind de la această ipoteză a început studiul sțiințific, al funcțiilor care vin ca o rolă să modifice, să reașeze datele altor funcții. Studiind așa, a identificat după fluxuri, câmpuri și rețele că există 12 propagatori de fake-new principali.

Dar acum altceva îl preocupă. Ce anume din reprezentarea științifică, din proiectarea ei, ajunge în muzee și cum se tranformă în artă? Ce anume este un centru de artă? A realizat o rețea a muzeelor ca să vadă cum radiază, ce anume le dă magnetism, cum își atrag centralitatea, ce le cimentează. Spune că face asta de pe poziția de insular cultural care trebuie să construiască drumul spre cluster. Îl nemulțumește izolaritatea artei. Și cărțile interzise. Pentru el, cărți interzise sunt și cele acoperite în țiplă din librării. Le-a reprezentat artistic ca pe niște obiecte de ceramică în formă de carte pline de cenușă ca să arate tensiunea dintre existența unui lucru și intangibilitatea lui. Cum îl intersează ce se petrece când pierdem literele, când suntem coduri și cifre. Are multe noduri, linii și proiecte în păienjenișul rețelei sale de gânduri. E o personalitate de tip renascentist întru totul, enciclopedic, când artist, când om de știință, obsedat de adevăr, bine și frumos. Suntem convinși că există o rețea prin care, dacă privim, lângă Barabási Albert plutesc Leonardo și ai săi.