Amplasată la galeria de la demisolul Muzeului de Artă, expoziția „Bătălia de la Mohács și Ludovic al II-lea în artele plastice din secolele XVI-XIX” se întinde pe zece panouri mari, cu explicații în maghiară și engleză. Publicul poate vedea cum această bătălie, considerată un dintre cele mai importante din istorie, și protagoniștii ei au fost reprezentați în artele plastice vest și central-europene, dar și în arta otomanilor, în miniaturi, cronici sau mai târziu chiar în tablouri epopeice. Expoziția are ca sursă de inspirație volumul coordonat Papp Júlia, „Regele nostru și-a apărat patria, poporul și credința străbună”, și îi are ca organizatori pe Asociația Clujul Comoară și Departamentul de istorie al liniei maghiare UBB.

Tema războiului este una foarte interesantă în artă, compozițiile de acest gen presupun talent, o foarte bună cunoaștere a desenului, și puterea de a dramatiza. Privitorii pot vedea cum tema războiului în general, și a bătăliei de la Mohács în special, a străbătut timp de patru secole de reprezentare vizuală, cum a evoluat și s-a schimbat de la reprezentări de cronică de ev mediu, la epopeea grandioasă romantică, dar și cum miniaturile otomane medievale sunt sintetice (și bineînțeles encomiastice) la adresa învingătorilor.

Un alt aspect de urmărit este cel al reprezentării figurilor regale, europene și otomane. Portretul lui Soliman, realizat de Țițian Veccelo, este fără îndoială o capodoperă a artei plastice occidentale în timp ce reprezentările lui Ludovic al II-lea, devenit rege la 10 ani și mort la 20, au astăzi o rezonanță mai tragică, cu toate că artiștii le-au vrut glorioase (dar privind lucrurile ca oameni ai secolului XXI, perspectiva se schimbă.  Pictura autohtonă maghiară a ocolit cam două secole subiectul, dar în secolele XVIII-lea și al XIX-lea tema este preluată și exploatată cu tot tragismul, eroismul și exemplaritatea ei. A fost o victorie foarte bine pregătită de otomani (conduși de Soliman însuși) care au fost de patru ori mai numeroși decât soldații lui Ludovic al II-lea și cu o înzestrare armată tehnică (artilerie) superioară.

Cercetările istorice, în baza notațiilor din cronicile europene și otomane, au stabilit că totul a durat patru-cinci ore. Prizonierii luați au fost pedepsiți exemplar, câteva mii de soldați ai armatei ungare au fost decapitați în fața cortului sultanului. Sultanul era dornic de sânge și răzbunare exemplară, pentru că înainte de această campanie făcuse două oferte de tratat de pace, pe care Ludovic al II-lea, care a crezut într-un ajutor mai consistent al Europei creștine, le-a declinat. 

De altfel, cercetările arheologice pe câmpul bătăliei nu s-au încheiat nici azi, ele aduc în continuare noutăți, discuții, interpretări. Iar în vorbirea curentă maghiară a rămas expresia „Több is veszett Mohácsnál – S-a pierdut mai mult la Mohács”, adică există întotdeauna o catastrofă supremă prin care s-a trecut, cum și în vorbirea românească din mediul belic vine „Am luptat ca la Verdun”, adică din greu, ca la război.