Concertul ansamblului Spiralis, de vineri, 21 august, din Biserica Piaristă „Sfânta Treime”, organizat simbiotic în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj și al festivalului de muzică Klausen Musik prin Asociația Musica Sacra, a fost un eveniment care a făcut ca biserica să fie plină, publicul clujean dovedindu-se dornic să asculte muzică veche din repertoriul mai puțin cântat.

Grupul Spiralis crede că muzica veche, interpretată și prezentată în ton cu vremea căreia îi aparține, poate fi ajutată să treacă testul vremii, al schimbării gusturilor și modelor,  poate fi supusă cu succes atenției melomanilor din secolul XXI. Spiralis a fost fondat în 2012 de către violonistul Hunyadi Koppány, are structura de cvartet cu următoarea componență: Hunyadi Koppány și Bréda Zsófia – vioară barocă, Nagy Réka – viola da gamba și Wang Rebeka – clavecin.

Programul din seara de vineri a cuprins muzică din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, muzică laică de curte și piese religioase: Marin Marais (1656 – 1728): Trio de piese, Suita a II-a și Cartea a III-a de piese pentru violă, Suită în Sol major: Preludiu, Sarabandă, Preludiu, Rondo, Courante, Menuet, Plângere, Piesă engleză, Pasacglie. A urmat Jean-Ferry Rebel (1666 – 1747) cu Mormântul Domnului după Lully, Sonata a VII-a și Sonata a VIII-a, Cartea II. Concertul s-a încheiat cu o selecție din mai cunoscutul Francois Couperin (1668 -1773) cu lucrarea Națiunile, Al doilea ordin, Spaniola: Sonada.

O oră de muzică specială precum și edificiul ales pentru concert, toate foarte baroce, au dus publicul înapoi în timp, cu trei sute de ani în urmă.