Spectacolul Galei de închidere a celei de a XVII-a ediții a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj a stârnit, suntem siguri, multe emoții. A fost unul cu totul special: „Undeva, în Europa”, de Dés László, producție a Operei Maghiare din Cluj. Este vorba de un musical în două acte, realizat după pelicula cinematografică a lui Radványi Géza și Balázs Béla din 1948, în regia lui Béres László cu Tompa Ábel la pupitrul dirijoral. Lângă soliști, corul și orchestra Operei Maghiare, dar și a celor peste 50 de copii din Corul Maghiar de Copii din Cluj, dintre care unii au avut nu puține și nu ușoare părți solistice.

Niciunul nu s-a încurcat, iar asta ar putea fi miraculous, dacă nu am ști că înseamnă o muncă titanică. A fost o revărsare de talent îndrumat cu multă trudă, din care a reieșit un spectacol rotund închegat, frumos și dramatic totodată. Publicul a umplut piața, iar copiii spectatori au alcătuit ad-hoc, pe pavajul pieței Unirii primele patru rânduri, în fața rândurilor de scaune ale invitaților speciali. Au fost poate publicul cel mai special al musicalului, cel mai atent, mai implicat și mai cuminte.

Subiectul libretului pornește de la un fapt social unic care s-a petrecut în Budapesta celui de-al doilea război mondial. Orașul era plin de minori, orfani, care proveneau din familii deportate, refugiate, aflate în trecere, în care tații erau încorporați, din familii paupere, de șomeri. Copiii aceștia s-au găsit, s-au grupat și au alcătuit un mic, dar semnificativ corp social care trăia în clădiri părăsite, din expediente, munci sezoniere, furtișaguri. Este vorba de aproximativ 200 de copii, care imediat după război au fost preluați de un pastor care s-a ocupat de educația și de drumul lor în viață.

Fenomenul s-a numit „Republica copiilor” sau „Gaudiopolis” (Orașul bucuriei, după denumirea pe care copiii i-au dat-o când au ajuns în lăcașurile preotului). Libretul spectacolului se ocupă de perioada în care ei sunt pe străzi și trăiesc în condiții dramatice, înfometați, hăituiți de forțele de ordine. Copilăria lor grea, dezordonată, și plină de abuzuri este cea care face obiectul spectacolului, în opoziție cu cei care cred că trebuie să facă ordine și disciplină. Lumea copiilor, a inocenței, este cea în care reflexele democratice funcționează mai bine, în care firescul își spune cuvântul, iar jocul triumfă peste cenușiul cotidian, peste sunetul armelor, peste monstrul războiului, al autoritarismului.

Multe dintre replicile spectacolului ar putea fi îndemnuri la firesc și la pace, împotriva vorbirii gongorice, a fantasmelor belicoase, a discursurilor care cheamă la luptă împotriva dușmanului. Mesajul inocenților a fost transmis cu expresivitate și forță, desăvârșit din punct de vedere artistic, în așa fel încât spectacolul s-a încheiat cu întreaga piață cântând entuziast aria finală sub bagheta unui dirijor copil.