Miercuri după-amiaza, de la ora 18.00, frumoasa sală de ceremonii din Casa Herepei (numită așa pentru că în ea au locuit mai muți membri ai familiei de preoți reformați cu același nume, pe vremea când avea funcția de casă parohială, dar și un important cercetător al istoriei Clujului, Herepei János) a adăpostit timp de aproximativ două ore vernisajul expoziției „Bătăi în ușă. Cei care bat la ușă” a profesorului de desen (pensionat), sculptor și artist plastic Balász János .

Sala festivă, astăzi restaurată, adăpostește singurele picturi murale de tip renascentist conservate la la Cluj, sunt picturi care au fost realizate în Renașterea foarte târzie a orașului, în secolul al XVII-lea, constând în armonioase decorații vegetale, vrejuri, elemente florale îmbinate în medalioane care includ citate clasice din Biblie, în latină și în maghiară. În acest cadru deja splendid decorat, vernisajul a adunat lume care a umplut sala.

Pe 12 șevalete au fost așezate lucrările de grafică ale artistului și au fost acoperite cu pânză închisă la culoare. Autorul le-a dezvăluit pe rând și-a prezentat, explicat, analizat și comentat fiecare lucrare în parte, făcând astfel publice admirațiile sale artistice, influențele, crezul estetic, justificând tehnica aleasă în demersul plastic foarte onest și foarte bine executat. Tema simbolică a ușii, deschiderii spre interior, spre universuri complexe care se dezvăluie a dat unitate expoziției.
După vernisaj expoziția rămâne deschisă pentru public până la închiderea Zilelor Culturale Maghiară din Cluj.
