Dezvelirea statuii lui Ditrói Ervin (1907 – 2009), istoric și critic de artă, fondatorul și primul director al Muzeului de Artă din Cluj a fost dezvelită miercuri, 21 august, la ora 17:00. Statuia este realizată chiar de fiul său, Ditrói Tamás (1950 -2012), și a fost donată de familiemuzeului clujean. Este vorba de o lucrare în bronz, de o expresivitate specială, care a fost amplasată într-un colț al primei săli de la intrare, așa cum le stă bine statuilor fondatorilor unei instituții.
Managerul actual al muzeului, Lucian Năstasă Kovacs, a salutat la vernisaj prezența familiei venite din Israel și a subliniat caracterul special al lucrării care relevă relația de iubire dintre tatăl model al creației și fiul artist. După cuvântul Ancăi Ditrói despre familia ei de artiști, despre socrul și soțul ei, despre dragostea și atașamentul lor față de Cluj, fiica lui Ditrói Tamás, Inbar, a însoțit lucrarea tatălui despre bunic cu un scurt moment muzical interpretat la flaut. Artistul Ditrói Tamás se întoarce la Cluj după ce „ timp de ani de zile, din copilăria lui și până în adolescență, curtea, scările, culoarele și sălile erau ca o a doua casă pentru el, muzeul fiind întemeiat și condus ani de zile de tatăl său, istoricul și criticul de artă Dr. Ervin Ditrói”, a subliniat Anca Ditrói.
Creația lui Tamás reflectă etic și estetic fundalul crucial al provenienței sale, „părinții săi făceau parte din generația care a suferit din plin la Auschwitz – mama sa era supraviețuitoare a acelei «alte planete», iar tatăl a evadat din lagărul de muncă”, a mai adăugat Anca Ditrói. Familia Ditrói a emigrat în Israel la mijlocul anilor ’70, iar Tamás Ditrói și-a dezvoltat acolo cariera de sculptor și profesor și îndrumător. A fost directorul studiilor de artă de la Centrul Cultural din Rehovot, curatorul galeriei artiștilor din Rehovot, președintele Uniunii Artiștilor din Israel, iar în ultimii doisprezece ani a creat și a condus propria școală de arte „Haderech” (Drumul), unde a predat sculptura, pictura și istoria arterlor. A condus de asemenea grupe de pictură în Italia, care s-au bucurat de succes.