Ediția aniversară a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj s-a încheiat aseară pe scena din Piața Unirii cu concertul artistului Zorán, în aplauzele îndelungate ale miilor de spectatori prezenți, care au umplut ca în fiecare seară centrul orașului. Recitalul oferit de cântărețul din Ungaria a fost precedat de discursurile pe cât de scurte, pe atât de semnificative ale lui Emil Boc, primarul Clujului, Oláh Emese, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca și Gergely Balázs, organizatorul principal al festivalului.
Primarul municipiului i-a salutat în maghiară pe cei prezenți și a subliniat faptul că Zilele Culturale Maghiare din Cluj sunt un ”un eveniment de referință prin care comunitatea maghiară de la noi din oraș oferă oportunitatea publicului larg de a-i cunoaște valențele culturale, istorice și sociale”. El a accentuat și în acest an dimensiunea europeană a Clujului, spunând că orașul este caracterizat de toleranță și un model de urmat pentru celelalte orașe din țară.
”Lăsăm în urmă 10 ediții frumoase și sperăm să avem înainte multe altele. Mulțumim tuturor organizatorilor, voluntarilor și sponsorilor, și în special Primăriei municipiului Cluj și domnului primar pentru sprijinul acordat.Vă mulțumim din suflet că ați fost alături de noi și că am putut sărbători din nou împreună. Sperăm să ne revedem cu bine la anul”, a spus în discursul său Gergely Balázs, organizatorul principal al festivalului. Acesta a invitat apoi pe scenă echipa organizatoare a festivalului, pentru a le mulțumi și a-i felicita în aplauzele publicului.
Gala de închidere a continuat apoi cu concertul chitaristului şi cântăreţului Zorán. Numele acestui artist, născut la Belgrad, dar care a trăit de mic la Budapesta, este sinonim cu muzica rock nobilă şi intelectuală, de calitate superioară, scrisă pentru „oameni mari”, piesele lui fiind pătrunse de bogăţia fanteziei şi a imaginii. Din concertul susținut pe scena din Piața Unirii nu au lipsit şlagăre precum Apám hitte (Tatăl meu a crezut), Kell ott fenn egy ország (Ţara din cer), A szerelemnek múlnia kell (Iubirea trebuie să treacă) sau Szép Júlia (Frumoasa Iulia). Seara s-a încheiat cu o oră înainte de miezul nopții, deși publicul nu s-a dat cu ușurință dus.
A XI-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj se va desfășura între 17 și 23 august 2020.