O plimbare la pas zilele astea prin centrul Clujului vă va da ocazia de a afla lucruri mai puțin știute despre arhitectura orașului, de a descoperi câteva femei maghiare curajoase din vechiul comitat Trei Scaune (azi județul Covasna) și de a rememora câteva momente speciale ale celor 10 ediții Zilele Culturale Maghiare din Cluj. Toate acestea datorită celor trei expoziții în aer liber care se găsesc în Piața Unirii și în Piața Calvin (în fața Bisericii Reformate de pe strada Mihail Kogălniceanu).
Prima dintre ele, dispusă pe 25 de panouri între statuia Regelui Matia Corvin și Biserica Sfântul Mihail, este expoziția aniversară Zilele Culturale Maghiare din Cluj și cuprinde imagini din toate edițiile festivalului, dovedind astfel dezvoltarea sa organică și impactul avut asupra comunității locale. Şi pentru că nu e bine să sărbătoreşti de unul singur, au fost invitate la aniversarea şi festivaluri similare ale comunităţilor maghiare din Transilvania. Astfel, pe panourile din Piaţa Unirii se pot admira momente surprinse în cadrul altor nouă evenimente transilvănene: Zilele Culturale Maghiare din Brașov, Zilele Maghiarilor din Dej, Zilele Maghiare din Judeţul Hunedoara, Vâltoarea Mureșană, Festivalul Főtér – Zilele Maghiare Băimărene, Zilele Hungarikum Sibiu, Zilele Maghiarilor din Judeţul Alba, Zilele Sfântului Ladislau (Oradea), Zilele Culturale Maghiare Partium (Satu Mare) şi Zilele Culturale Maghiare din Timișoara.
Tot în Piața Unirii, dar mai aproape de intrarea în Biserica Sfântul Mihail se găsește expoziția ”Arhitectura Clujului de-a lungul secolelor”, care face o trecere relevantă în revistă a monumentelor de mare însemnătate ale arhitecturii orașului, de la conturarea așezării prezente până la mijlocul secolului al XX-lea. Astfel, trecătorii pot afla când a avut loc construcția primei fortificații medievale în Cluj, care sunt cele mai importante construcții civile din perioada renascentistă a orașului, când a demarat și cât a durat construcția Bisericii Sfântul Mihail, care sunt cele mai reprezentative monumente din perioada barocă a Clujului, când au apărut primele edificii din oraș în limbaj arhitectural neoclasic și multe altele. Expoziția este o călătorie arhitecturală pe cât de succintă, pe atât de interesantă și demnă de făcut.
Cea de-a treia expoziție în aer liber intituală ”Femei din Trei Scaune” poate fi descoperită în Piața Calvin, în stânga intrării în Biserica Reformată de pe Kogălniceanu. Este o expoziție în cinstea acelor femei maghiare care, în timp ce aveau grijă de copii și de gospodărie, se implicau cum puteau în sprijinirea Revoluției de la 1848. Ele sunt acele fiice ale patriei care au organizat colecte, au confecționat fitile, au turnat gloanțe, și-au ajutat soții în taberele de luptă și uneori chiar au luptat cu arma în mână. Povestea lor a rămas în istorie și în memoria colectivă ca un reper al curajului, iubirii de patrie și sacrificiu de sine. Expozițiile vor putea fi admirate pe toată perioada festivalului.