Ziua de sâmbătă, 24 august, a avut parte de un tur ghidat foarte apreciat de public: Monumente baroce clujene, asigurat în limba română de către Tóth Gödri Iringó, doctorand UBB. Evenimentul a fost organizat de către UBB, Secția maghiară a Departamentului de istorie, Catedra de arheologie și istoria artei și de către Fundația „Entz Geza”. Traseul urmat fost următorul: Piața Unirii – Muzeul de Artă (Palatul Bánnfy) – Casa Filstich-Kemény – Casa Mauksch-Hintz – Biserica Franciscanilor – Obeliscul Carolina.
Clujeni interesați de istoria orașului și care au făcut traseul au putut afla cum armata Habsburgilor austrieci a venit într-un oraș cam moleșit, care aștepta o schimbare. Nu a existat niciun fel de opoziție la venirea lor. Prima clădire pe care au construit-o a fost cea a garnizoanei de pe Cetățuie, edificiu complex cum nu se realizase demult în oraș. A doua clădire care s-a realizat și care inițiază barocul în toată splendoarea (că doar în baroc știm că totul trebuie să fie splendid) este Biserica Piaristă, biserică iezuită. Iezuiții, cum îi știm, contrareformiști, răbdători, tenaci și harnici s-au extins cu o piață, cu o statuie (au considerat epidemia de ciumă o oportunitate ca să ridice un monument dedicat Fecioarei Maria – izbăvitoarea de ciumă), cu un colegiu.
Bánffy Gyorgy știa din surse sigure că guvernul gubernial se va muta de la Sibiu la Cluj. Și mai stia că el va fi guvernator, așa că s-a apucat în aceeași perioadă de construit. Nu unul, ci două palate! Unul în centrul Clujului și altul la Bonțida. Fără să se zgârcească; cu meșteri și arhitecți potriviți. Tatăl său a fost însă foarte nemulțumit de așa cheltuieli și de așa nesăbuință. Castelul Bánffy de la Cluj a fost trendsetter în materie de arhitectură și a devenit un model copiat de toată nobilimea orașului. Așa că au început să abunde casele baroce cu etaj cu front larg la stradă, cu bolți și cu balcon. Ba, la o aruncătură de băț, pe actuala stradă Brătianu, cineva, o familie formată dintr-un alt conte și o contesă emancipată, s-a ambiționat și a încercat să-i facă concurență lui Bánffy. Așa a apărut Palatul Todalgi-Korda, palatul baroc al unei familii care nu a avut urmași.
În Cluj existau sau veneau meșteri care știau construi o casă barocă, care puteau adapta o clădire veche la noile tendințe, știau să creeze o sculptură barocă, puteau executa un amvon ornamentat pe gustul vremii, pentru care feroneria complicată nu era un secret, care puteau picta, decora, realiza bijuterii după noile mode. Clujul era baroc mai mult decât orice altceva. Și, îndrăznim să spunem, că ceva din stilul masiv, complicat, explicit, spectaculos, cu arcuri vibrante, cu scoici stilizate, cu putti și îngeri deopotrivă, cu spirale, cu nișe în care mai poți spori decorarea s-a conservat și în altceva care nu ține de materialitate.
