În anul acesta se împlinesc 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. Cu această ocazie, de Zilele Culturale Maghiare din Cluj au fost organizate o serie de dezbateri pe format masă-rotundă, sub cupola schimbării de regim politic de acum trei decenii. La discuții s-au abordate teme interesante deopotrivă pentru comunitatea maghiară, dar și pentru majoritatea românească, ambele părtașe la încercările de democratizare ale societății.
Dacă la masa-rotundă de joi, 22 august, intitulată “Schimbare de regim 30: Martori și participanți”, a fost invitat László Tőkés, la dezbaterea de vineri, 23 august, despre Confruntarea cu trecutul au participat Csendes László și Virgiliu Țârău, membri în Colegiul CNSAS și fostul senator și consilier prezidențial Péter Eckstein-Kovács. Gazda evenimentului a fost Szabó László. Ei au vorbit despre încercările politicilor de lustrație de după 1989 și despre cum statul român și-a ratat șansa de a se primeni prin găsirea unor soluții legale care să îndepărteze din spațiul public persoanele care au colaborat cu fosta Securitate sau care au pus în practică politica Partidului Comunist. Una dintre probleme a fost, au concluzionat invitații, că statul a fost cel care a gestionat procedura de lustrație, și nu societatea civilă, or statul și sistemul s-au repliat și coagulat după șocul din 1989, aproximativ în aceeași formulă.
Membru în primul Parlament postdecembrist, Eckstein-Kovács a vorbit despre amatorismul delegaților aleși și despre metodele rudimentare utilizate de către opoziție, care în acele timpuri nici măcar nu conta în fața tăvălugului reprezentat de partidul condus de Ion Iliescu. Deși au existat solicitări din partea populației – iar inițiativa Proclamației de Timișoara și celebrul punct 8 a fost una dintre ele, îndelung disputate – nu a existat voință politică pentru realizarea lustrației, a spus Eckstein. A fost nevoie să vină anul 1996, când fostul FSN a trecut în Opoziție, pentru ca proiectul legii Ticu Dumitrescu – legea deconspirării colaboratorilor Securității – să poată fi discutat.
Înainte ca aceste legi să poată fi discutate pe fond, Parlamentul s-a împotmolit în regulamente, iar Curtea Constituțională a declarată neconstituțională instituirea unui filtru moral în acceptarea candidaturilor din administrația centrală și locală. Una dintre problemele în jurul cărora discuția a stagnat, și-a reamintit Csendes László, a fost răspunsul la întrebarea: “Până la ce limită trebuie ca cineva să fi fost informator pentru ca el să primească verdictul de poliție politică?” Imposibilitatea de a contura niște criterii, a făcut, practic, ca cei care s-au aflat la conducere înainte de 1989, să rămână tot la butoanele puterii și după schimbarea de regim.
“Trecutul a creat o relație de neîncredere între oameni, între majoritate și minoritate, nu avem nici acum curaj să ne privim unii pe alții în ochi”, a spus Csendes, care a susținut că acesta este unul dintre efectele eșecului proiectului de lustrație. Istoricul Țârău a rememorat un episod în care l-a intervievat în anii 2000 pe Silviu Brucan. “Pe la 1 noaptea, după vreo două ore de discuții, i-am adresat și întrebarea care m-am gândit că va face diferența: Și totuși, cum ați ajuns la Putere în 1989? Dragul meu, mi-a răspuns, România era ca o locomotivă care ajunsese într-o gară, legată de un tren, și care aștepta să vină niște conductori, care să cunoască semnalele. Doar noi știam semnalele, ca să o punem în mișcare!”, ar fi spus Brucan.
