Casa Libertății Religioase este o bijuterie de instituție (da, poate exista și așa ceva!) deschisă în clădirea reședinței episcopului unitarian după ce, în 2008, acesta a refuzat să locuiască acolo din dorința de a-i da destinația actuală. Turul Casei Libertății religioase este organizat de Asociația Korso și de Biserica Unitariană, în română și maghiară, iar cel de vineri în limba română a fost susținut de către unul dintre proiectanții restaurării casei. Noua față a Casei, devenită centru cultural, este apărută în urma unei restaurări spectaculoase, migăloase, fără încrâncenări inutile, una care acceptă și modernizări de calitate, neagresive. Turul foarte bine documentat spune că pe locul actualei case erau la început două clădiri, una mai mică, una mai mare. Cea mică a fost mărită și apoi cele două s-au unit. Clădirea a fost extinsă în curtea din spate. Edificatorul casei din față era un clujean bogat, rămas necunoscut, înmormântat în Biserica Sfântul Mihail.
Turul e doldora de povești. Povestea unor breslași săpunari, meșteri de vase de cositor care au stat și ei în clădire. Povestea din pivnița care se întinde câțiva metri până sub bulevardul 21 Decembrie a producătorilor de vin și care spune că vinificația era una din ocupațiile de bază ale clujenilor care au fost obligați să renunțe la ea și să ardă viile din cauza unei epidemii de filoxeră (o boală a viței), care a făcut ravagii pe dealurile din jurul Clujului. Povestea uneia din primele case cu etaj din Cluj. Povestea conților Weseelényi care au fost câteva generații stăpânii clădirii. De la familia Weseelényi au rămas unice în acestă parte de lume (Bazinul Carpatic) scara și podeaua în stil empire, curentul artistic bonapartist, detestat în Imperiul Habsburgic și împotriva căruia s-a ridicat stilul Biedermeier (stil despre care muzeograful Alexandra Sârbu de la Muzeul de Artă știe tot și povestește fermecător). Povestea familiei Biasini, execelenți oameni de afaceri, care devin stăpâni ai clădirii pentru o vreme. Au extins clădirea, au refăcut șarpanta, au demolat bolți. Adică au restaurat după gustul epocii, așa cum au făcut rând pe rând toți locatarii clădirii.
Clădirea a fost cumpărată în cele din urmă de către Biserica Unitariană în 1883 care se apucă și ea de refăcut, renovat, reabilitat, restaurat în diverse etape. Mai sunt poveștile mici; povestea celor două potire ale lui David Francisc care nu împărtășea nemții și ungurii din același vas, ținea două slujbe pentru fiecare comunitare și îi împărtășea în consecință. Povestea cahlelor care spun legenda simpaticului Sfânt Martin, dar și o fabulă cu o dihanie înveșmântată în robă catolică care le vorbește unor gâște care se lasă vrăjite de pildele povestitorului, pentru ca apoi acesta să le înșface și să le vâre într-un sac, povestea ulciorului negru din evul mediu care a rămas intact în vinărie. Dar cea mai minunată poveste pentru noi este cea contemporană a restaurării uluitoare din 2009-2018, când în orașul nostru se înființează Casa Libertății Religioase, care găzduiește săli de conferințe, un mic muzeu de artă, săli cu artă religioasă, săli de expoziții, librărie, restaurant, birouri și, la mansardă, camere de oaspeți.
Duminică, 25 august, de la ora 12:00, este ultima zi în care se mai pot asculta poveștile Casei Libertății Religioase. Vizitați-o, pentru că merită!
