Povești din istoria Palatului Bánffy a fost turul care a încheiat seria ghidajelor în limba română la Zilele Culturale Maghiare Cluj – ediția a X-a. Programul a adunat un public numeros, care a savurat istorisirile istoricului de artă Bordás Beáta, muzeolog la Muzeul de Artă, care a condus turul prin tot castelul Bánffy. Bordás Beáta este autoarea lucrării științifice Erdélyi kastélyépítészet a historizmus korában 1840-1914 – Erdély építészet (Arhitectura castelelor Transilvaniei în epoca istoricismului (1840-1914) – arhitectura Transilvaniei), pe care și-a exprimat dorința de a o vedea tradusă și în română după ce a văzut interesul mare pentru temă.
Turul a fost dedicat în mare parte edilului palatului Bánffy, György al II-lea. Contele a trăit 76 de ani (1746 – 1822), a construit palatul în 10 ani din cauză că nu a găsit meșteri mai rapizi și pricepuți, iar în 1787 a devenit guvernator al Transilvaniei. De pe această poziție a mutat Dieta Transilvaniei la Cluj printr-o stratagemă, chiar în Palatul său, în aripa estică. A fost o mișcare care venea să sprijine și să adauge un pilon fundamental axei de putere Garnizoana de pe Cetățuie – Biserica Iezuiților, o mișcare vizionară care a întărit Clujul în detrimentul Sibiului. În vremea sa, aripa sudică a palatului era locuită de domnul și doamna Bánffy, aripa estică de către copiii familiei în număr de șase, aripa vestică fiind cea dedicată sălilor festive. Aici când guverantorul era acasă se organizau baluri în fiecare duminică, iar asta a schimbat mult obiceiurile de viață ale nobilimii ardelene.
Printre oaspeții de cel mai înalt rang s-au numărat împăratul Francisc I. (1792–1835) şi soţia lui, împărăteasa Carolina Augusta; a mai poposit prinţul Maximilian. Împăratul Franz Joseph a fost chiar de două ori oaspetele palatului (1852, 1887). Pivnițele au o întindere ieşită din comun și pot fi vizitate acum când sunt expoziții, ele încă mai păstrează părți de piatră ale caselor mai vechi, care au fost demolate pentru a se construi palatal, iar în planul inițial era accesibile şi dinspre piaţă, prin două intrări longitudinale, paralele cu faţada. Parterul a fost gândit din start ca un spațiu care să găzduiască activități comerciale.
Guvernatorul a cerut copiilor săi ca la moartea sa să vândă palatul pe care l-a construit sau să-l împartă și să-l dea în chirie. Moștenirea guvernatorului s-a plimbat în timp între mai mulți membri ai familiei. În secolul XX, pe curtea cu ateliere din spatele palatului se construiește un imobil, iar în curtea principală un mare cinematograf. În 1948 a venit naţionalizarea, iar locuitorii palatului au fost alungați. Muzeul de artă funcționează în clădire din 1962, iar cinematograful a fost demolat la începutul anilor ’70. Turul s-a terminat în curtea din spate, sub poarta cu grifonii protectori ai contelui, în aplauzele publicului, care și-a exprimat astfel admirația pentru palat, pentru edilul său și pentru ghidajul competent. Și poate și în semn de apreciere pentru toate tururile orașului oferite de Zilele Culturale Maghiare.
