În după-amiaza de joi,  de la ora 16.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei a avut loc vernisajul expoziției „A scris și a cusut… textile din zona Călata, brodate în tehnica írásos din colecția Muzeului Etnografic al Trannsilvaniei”. Vernisajul i-a avut ca invitați pe Szilágyi Toni și formația lui, un trio de muzică populară, taraf de virtuozitate exemplară. Aceștia au interpretat câteva melodii care au reprezentat un inspirat preambul și o încadrare în atmosfera din Țara Călatei (Kalotaszeg), acolo unde se cosea írásos, un model de cusături emblematic pentru zona respectivă.

Într-o hartă a cusăturilor, acest model ar reprezenta regiunea etnografică maghiară situată în nord-vestul României, ce cuprinde partea vestică a județului Cluj și extremitatea sudică a județului Sălaj. Arta textilă, prin excelență o artă femeiască, s-a remarcat prin această ornamentică specifică omniprezentă în zonă. Bogată, diversă și personalizată (știți că autoarele acestor decorațiuni adeseori își coseau numele într-un colț ca niște artiști adevărați?), ea se regăsește pe perne, șervete de masă, fețe de masă, stergare, șterguri, păretare, apărători de spătare de scaune, bănci, pleduri, margini de cearceafuri, draperii, decorațiuni ale galeriilor de la ferestre, dar și pe obiecte de vestimentație mai subțiri sau mai groase, pe cămăși, pe ițari, pe veste, pe șube, pe scurte, pe pălării. Marcau gulerul, manșeta, mâneca. Se foloseau doar trei culori ale firelor, negru, albastru sau roșu, obținute natural, o singură culoare pe lucrare. Toate culorile la început au fost obținute prin vopsire naturală.

Acestui tip de brodat în zonă i se spune „cusut”, iar textilelor brodate „cusături”. Tehnicile utilizată sunt mai multe, dar în principal era acest írásos, care începea cu desenarea prealabilă a desenului pe pânză. Tradiția era ca desenul să îl facă o femeie experimentată din familie care știa să aprecieze dinainte care este gradul de complexitate pe care îl poate executa cusătoreasa. Dibăcia unei cusătorese se măsura în gradul de complexitate și dimensiunile cusăturii. Cusăturile astea au ieșit într-o bună zi din casă. Plecau cu fata care se mărita, nu se putea zestre fără cosele, și decorau chiar și animalele care duceau zestrea la casa proaspetei măritate, dar și pe o parte din participanții la nuntă. Etnografii spun că o zestre decentă conținea printre multe altele cel puțin 12 ștergare mari cusute. Apoi au ajuns la biserică, în special în cele reformate, să decoreze ferestrele, băncile și obiectele de cult.

O promotoare a acestui stil de brodat a fost doamna Gyarmathy Zsigane, supranumită și Patroana Călatei, și care a înființat prima școală de meserii din Huedin. Nu a fost singura, doamnele din zonă, sprijinind ca această ocupație și acest tip de ornamentică să aibă popularitate și o largă răspândire, să fie cultivat, rafinat și îndrăgit. Și astfel s-a creat un motiv identitar pentru Țara Călatei, dar cu cu arie de acoperire mult largă. În secolul XX, reputația și răspândirea tipului de cusătură írásos nu este știrbită, ba chiar au apărut și culegeri cu desene pentru amatorii genului. Cea mai veche lucrare „de cusătură” pe care o deține Muzeul Etnografic al Transilvaniei datează din 1840, dar se brodează și astăzi în același fel de către pasionați în toată Transilvania. 

Expoziția va fi deschisă în perioada 19-29 august 2021.

Foto: Muzeul Etnografic al Transilvaniei