Clasicii literaturii maghiare, la Bastionul Croitorilor

Expoziția „Portrete: autori clasici ai literaturii maghiare în colecțiile Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei” a avut vernisajul ieri, de la ora 17.00, la Bastionul Croitorilor, fiind amenajată pe unul dintre paliere. Textele de prezentare a autorilor clasici ai literaturii maghiare au fost realizate de prof. univ. dr. Egyed Emeșe. Expoziția constă dintr-o colecție a unor reproduceri după portretele litografiate a mai multor autori clasici ai literaturii maghiare. Toate au fost publicate în suplimentele revistei Koszorú (Cununa), apărută la Pesta în urmă cu două secole. Revista a fost tipărită în 1860 grație lui Janos Arany și avea la început 1.500 de cititori, iar în 1865 numărul lor a scăzut la o treime. Ceea ce vrem să subliniem prin aceste cifre este că în spațiul cultural adeseori nu tirajele contează, ci relevanța și conținutul editorial dacă transced timpul și dacă influențează în mod consistent dezvoltarea culturii.

Se pot vedea la un loc portretele unor autori care au trăit în secolul al XVII-lea (Zríny Miklós, István Gyöngyösi, István Koháry), al XVIII-lea (Gvadányi József, Virág Benedek, David Baróti Szabó, Mihály Csokonai Vitéz, Gedeon Ráday), al XIX-lea (Sándor Kisfaludy, Ferenc Kazinczy, János Batsányi, Dániel Berzseny). Citind succintele lor fișe biografice din catalogul de expoziție vedem că unii au fost demnitari, militari de război, preoți, călugări iezuiți, profesori, funcționari, traducători.

O astfel de colecție care cuprinde o pleiadă de autori din trei secole nu a fost o muncă ușoară, mai ales în secolul al XIX-lea, a presupus o documentare serioasă. A fost mai mult decât o căutare cu instrumente moderne, să nu uităm că nici arhivele și bibliotecile nu aveau sistematizările actuale, prin urmare e o muncă care merită toată admirația și lauda. Rămâne o colecție care își păstrează prospețimea și suscită interes și azi. Ea ar putea fi demnă de atenție nu doar pentru cei care cunosc literatura maghiară, ci pentru oricare din cei interesați de istorie și antropologie, dar și pentru publicul larg care ocazia pur și simplu de a vedea cum arătau bărbații secolelor trecute.

Expoziția este deschisă până în 29 august. 

Distribuie:

Leave a Reply