Marele Albert, pictorul figurativ de cursă lungă
A studiat pictura la Școala Superioară de Arte din Budapesta fără să țină pensula în mână din dorința de a nu fi influențat de ceea ce considera a fi decadența estetică a artei epocii. Începe să picteze de-abia mai târziu, în 1929, după ce își ipotechează casa familială din Turda pentru a-și cumpăra materiale și pensule. Atelier își permite doar în anii ’60, după ce expoziția personală din 1963 de la București, vernisată de Alexandru Ciucurencu, se bucură de un mare succes și primește recunoașterea dorită. Până atunci și-a pus ideile pe pânză în mansarda din casa de pe strada Tutunului din Cluj, unde trăia alături de fratele său Ernö și soția acestuia.
Vorbim aici de Nagy Albert (1902-1970), unul dintre cei trei MARI pictori ai artei transilvănene din secolul al XX-lea, alături de Imre Nagy și István Nagy (”nagy” înseamnă ”mare” în lb. maghiară – n. red.). Asemeni nouă, îl puteți (re)descoperi pe acest pictor, care nu și-a trădat crezul artistic indiferent de vremuri, vizionând expoziția ”Retrospectivă” de la Muzeul de Artă și Galeria Quadro. Pregătită de Beáta Bordás (Muzeul de Artă / Centrul de Artă din Transilvania) în colaborare cu istoricul de artă Sebestyén Székely, directorul Galeriei Quadro, pentru 2020, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moartea artistului, expoziția a fost amânată din cauza pandemiei până anul acesta.
Expoziția constituie o premieră atât pentru publicul larg, cât și pentru specialiști, deoarece atât de multe lucrări ale lui Albert Nagy nu au mai fost expuse împreună niciodată, nici măcar în timpul vieții artistului. Au fost selectate lucrări din majoritatea muzeelor din România, precum și din colecții private din țară, Ungaria și Germania, care nu au fost până acum accesibile ochiului public.
Astfel, în sălile Muzeului de Artă și Galeriei Quatro sunt expuse 101 de lucrări, din cele 250 de picturi semnate Nagy Albert și identificate de curatori pe parcursul pregătirii expoziției, alături de 4 sculpturi ale artistului, 30 desene din caietele sale de schițe și bucăți din corespondența lui Nagy Albert. Pictor figurativ în crez și cu conștiința unui artist care creează pentru lungă durată, după cum îl definește Sebestyén Székely, cel care ne-a fost ghid pe parcursul expoziției, Nagy Albert era împotriva artei abstracte, credea în omul nou și era foarte atent la ce se întâmpla în lume. Lucrările sale dovedesc o sinteză aproape jurnalistică asupra vieții contemporane, deși nu au nimic în comun cu realismul socialist al epocii.
Prezentată în cronologie inversă, expoziția din Muzeul de Artă se întinde pe 10 săli, din care opt conțin lucrările artistului din anii ’60. Încă din prima sală vizitatorul este introdus în ”acțiune”, prin prezența tabloului ”Noi trei primăvara” (1967, foto), în care Nagy Albert apare în curtea casei de pe strada Tutunului împreună cu fratele lui și soția acestuia.
Urmează apoi patru săli cu lucrările artistului din ultimul deceniu de viață, lucrări ce explorează atât teme mitologice transpuse în realitatea modernă (vezi tablourile ”Fii lui Neptun” – care nu a mai fost expus din anii ’70, ”Dilema lui Paris” sau ”Ariadna”), cât și principalele probleme ale omului modern. Găsim aici tratată problematica familiei, a paternității și maternității, imortalizate ocupații contemporane și activități sportive, precum și reacții la problemele politice ale vremii, cum sunt războiul din Vietnam sau Coreea de Nord, Nagy Albert fiind unul dintre puținii artiști de la noi care a reacționat la astfel de evenimente.
Sălile următoare găzduiesc picturi care stau sub semnul realismului socialist, chiar dacă tema nu este tratată potrivit normelor ideologice ale vremii. Așa se face că avem tablouri notate cu R în spate, ceea ce însemna că erau refuzate de cenzorii vremii pentru că nu se încadrau în directivele trasate de la Centru. Astfel de lucrări sunt ”Colectivizarea” (1959) și ”Diogene” (1949, foto), aceasta din urmă fiind respinsă pentru că personajul pictat nu ar fi arătat ca un țăran, ci ca un moșier. Probabil tocmai din acest motiv lui Nagy Albert nu i s-au comisionat lucrări pentru forul public, deși prin monumentalitatea lui era un artist potrivit pentru asta. 
Expoziția mai cuprinde, de asemenea, o serie de tablouri inspirate din lumea baladelor maghiare sau românești și de activitatea lui Béla Bártok, cum sunt ”Meșterul Manole”, ”Cantata profana” sau ”Mandarinul miraculos” (aceasta din urmă având două variante de pictură). Nu este uitat nici ”Enescu” (1968), tablou care, de regulă, tronează în sala de probe de pian a Academiei de Muzică din Cluj. Ultima sală din Muzeul de Artă care găzduiește retrospectiva albertiană conține lucrări simbolice cu animale și păsări, în mod special atrăgându-ne atenția ”Gâștele”, pictată în anul revoluției maghiare din 1956 și aflată în colecția Muzeului de Artă, și cei doi cocoși – ”Cocoșul negru” și ”Cocoșul alb”, aflate în colecția Muzeului Național Secuiesc.
Dacă prin selecția reprezentativă expusă la Muzeul de Artă, am reușit să cunoaștem și să parcurgem opera Marelui Albert, la Galeria Quatro ne-am familiarizat cu sensibilitatea și sistemul de gândire care l-au mânat în luptă pe artistul clujean. Aici am găsit schițe din caietele sale de desene și bucăți din ”Dragă Rózsika!”, scrisoarea de 45 de pagini trimisă în 6 decembrie 1945 persoanei iubite, scrisoare ce s-a dovedit a fi o autentică ars poetica. Am părăsit expoziția fascinați de un artist al cărui realism, așa după cum spunea Sebestyén Székely ”nu este reprezentare, ci o recreație a vieții”.
Expoziția poate fi vizitată până în 12 septembrie la Muzeul de Artă și până în 12 noiembrie la Galeria Quadro.