60 de lucrări care pun împreună cele trei culturi transilvănene – română, maghiară și săsească, și care ilustrează influența Școlii băimărene de pictură asupra artiștilor ardeleni sau din alte zone ale țării, pot fi admirate la Muzeul de Artă, în cadrul expoziției ”Pictura transilvăneană interbelică”, vernisată astăzi la Zilele Culturale Maghiare. Lucrările evidențează atât particularitățile fiecărei din cele trei culturi, cât și punctele comune, felul în care influențele au transgresat bariera artistică.
Fenomen cultural complex și unic în arealul românesc, școala băimăreană de pictură a fost o mișcare artistică care a luat ființă în perioada Belle Époque în jurul pictorului Hollósy Simon. Hollósy și foștii săi elevi Réti István, Thorma János și Iványi Grünwald Bélla, precum și cei ce li s-au alăturat, Ferenczy Károly , Glatz Oskár și alții, au sosit în luna mai a anului 1896. Peisajul de o ”monumentalitate biblică”, după cum s-a exprimat Ferenczy, le-a produs o impresie atât de puternică încât sau stabilit aici. Au fondat astfel Școala Liberă de Pictură și și-au propus prezentarea relației organice dintre natură și om, ca părți ale aceluiași întreg.
În „anii Simon Hollósy”, colonia băimăreană a funcționat după principiul „internaționalizării” taberelor de pictură, prin atragerea unui grup consistent de artiști care lucrau vara în Baia Mare și iarna la München. Între 1896-1918, au frecventat școala sau au lucrat în colonie tineri de diferite naționalități, printre care și câțiva pictori români. În această perioadă, colonia artistică și școala liberă s-au integrat organic în viața artistică maghiară atât în spirit (punerea bazelor picturii maghiare moderne), cât și în relațiile instituționale (expoziții, vânzarea tablourilor, formarea colecțiilor, învățământ artistic).
După 1918, autoritățile române au încercat să preia școala de pictură, dar a reușit să rămână o instituție privată prin efortul lui Thorma, viitorul ei fiind asigurat prin acceptarea pentru practica de vară a studenților institutelor de arte plastice din București, Iași și Cluj. Așa se face că au ajuns la Baia Mare, ca începători, artiști români deveniți mai apoi însemnați: Alexandru Ciucurencu, Lucian Grigorescu, Petre Abrudan, Tasso Marchini și alții.
Anii ’30 se caracterizează printr-o schimbare semnificativă atât în viața școlii, cât și în a pictorilor. În 1927, Thorma și Réti desființează Școala Liberă, locul ei fiind luat de Școala de Arte Frumoase din Baia Mare. Tot la începutul anilor ’30 în viața coloniei s-a produs o schimbare de idei și de vederi, câștigând teren curentele artistice purtătoare a ideilor de stânga, de multe ori cu influențe decorative (art deco). De asemenea, s-a structurat o manieră specific transilvăneană de pictură care a indus în compoziții un anumite caracter constructiv, structural, fără a afecta atmosfera lirică a peisajului local sau a portretelor plasate în natură.
Etapa interbelică a acestei mișcări artistice, care a luat naștere cu peste 120 de ani în urmă, se regăsesc în lucrările expuse la Muzeul de Artă. Publicul va putea admira tablouri semnate de pictori de renume precum. Ziffer Sándor, Szolnay Sándor, Tasso Marchini, Ipolit Strâmbu, Aurel Ciupe, Popp Aurel, Hans Mattis-Teusch, Hans Eder, Fritz Kimm. O parte însemnată a lucrărilor este împrumutată cu generozitate de colecţionarul Böhm József junior din Germania, iar restul lucrărilor provin din patrimoniul Muzeului Judeţean Mureş şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
(text bazat pe prezentarea făcută de custodele Boros Judit).