21-08-2020

Concertul pianistului Bogányi Gergely, un eveniment de înaltă ținută artistică

Ziua Sfântului Ștefan a fost marcată la Zilele Culturale Maghiare de anul acesta prin concertul dat de pianistul Bogányi Gergely, începând cu ora 19.00 pe scena mare din Piața Unirii. Publicul a ocupat majoritatea locurilor puse la dispoziție. Concertul festiv a fost marcat în deschidere de ascultarea în picioare a imnurilor de stat ale României și Ungariei, apoi a urmat un scurt discurs al consulului Ungariei la Cluj, Lajos Mile, pe care l-a citit tot domnia sa în limba română. Discursul a fost o pledoarie calmă pentru bun-simț, respect reciproc, demnitate, pentru conservarea cu decență a valorilor proprii.

Concertul propriu-zis ne-a dezvăluit un mare pasionat de arta sa, un interpret de forță total transpus în lumea armoniilor sunetelor. A conținut piese de referință din repertoriul clasic de pian, inclusiv ”Sonata lunii” a lui Beethoven. Artistul a cântat o oră jumătate fără nicio partitură, cu ochii închiși și murmurând, abstras și expresiv, pe un pian despre care trebuie să spunem că este el însuși o prezență.

Bogányi Gergely cântă la pian la vârsta de patru ani şi cariera sa este ascendentă şi fulminantă. Talentul evident a fost remarcat, iar premiile au început să curgă. În 1984, la 12 ani, a intrat în „clasa talentelor deosebite” la Academiei de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta. În 1993, la vârsta de 19 ani, a obţinut o bursă din partea Academiei finlandeze de muzică pentru a studia un an în Statele Unite ale Americii, la o academie prestigioasă de muzică. A urmat aceste studii în paralel cu cele de la Academia de muzică din Budapesta.

Bogányi Gergely a făcut un gest revoluționar din punct de vedere muzical. Alături de grup de constructori de instrumente muzicale, a creat, pe baza unui concept nou şi a unei tehnologii moderne, un pian ale cărui formă şi structură sunt completamente unice. Un instrument care să răspundă perfect concepțiilor și nevoilor sale estetice. „Nu am revoluţionat numai sufletul pianului, rezonatorul, pe care l-am construit nu din lemn, ci dintr-un material compozit pe bază de carbon, dar şi alte componente ale instrumentului muzical. Sunetul foarte curat, puternic şi bogat în armonice se datorează tuturor acestora”, a spus Bogányi Gergely, care a a recurs la crearea acestui instrument inovator pentru că nu a regăsit în restul pianelor tonalitatea care să corespundă întru totul gustului său muzical.

„Pianul-minune” areodinamic, care trebuia să ofere sunetele şi tonalitatea dorite, a necesitat o muncă de şapte ani. Dar în luna ianuarie a anului 2015, auditoriul a avut ocazia să cunoască noul instrument și să înțeleagă de ce un artist care cântă de la patru ani, Bogányi Gergely, avea nevoie de un instrument care să îl slujească așa cum își dorea. Acum în 2020, în cuprinsul Zilelor Culturale Maghiare,  a ajuns și la Cluj pentru o oferi publicului larg un eveniment de mare ținută.