Joi, 16 august, 17.00 - str. M. Kogălniceanu
Sub această titulatură îşi va prezenta cea mai nouă reprezentaţie formaţia Operettissimo, cu scopul de a oferi ofere publicului o după-amiază veselă, plină de voie bună. Printre autorii operetelor care vor fi interpretate trebuie menţionaţi, pe lângă Kálmán Imre, Lehár Ferenc (unul dintre compozitorii preferaţi ai lui Puccini), dar şi Huszka Jenő, Szirmai Albert şi Ábrahám Pál, ale cărui piese au avut un succes răsunător şi peste ocean. Membrii formaţiei vor prezenta un program format din opere ale unor compozitori maghiari, care doreşte să prezinte, deşi nu în integralitate, dar într-o măsură considerabilă, pe viu, magica lume a acestor melodii.

Trupa a participat în repetate rânduri la festivaluri, festivităţi şi comemorări organizate în oraşe precum: Sibiu (Ars Hungarica – 2008, 2011; Zilele Hungarikum – 2009), Bistriţa (Zilele Culturale Maghiare EMKE – 2009, 2010, 2011, 2012), Carei (Augustfest – 2011), Cluj-Napoca (Zilele Culturale Maghiare – ediţia a II-a – 2011), Dej (2012), în localităţi şi sate unde majoritatea populaţiei este de etnie maghiară, participând la zile culturale şi festivităţi: Tureni, Corunca, Viişoara, Moldovemeşti, etc.)
Kolcsár Katalin
S-a născut în Oraviţa pe 15 noiembrie 1982. Între 2001–2006 este studentă la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, Facultatea de Interpretare Muzicală în clasa Ramonei Eremia. Din 2009 îşi continuă studiile la nivel de master sub conducerea tutoarei dr. Elena Andrieş.
Roluri principale la Opera Maghiară din Cluj-Napoca: Operă: W. A. Mozart: Flautul fermecat - Papagena W. A. Mozart: Flautul fermecat - PaminaOperetă: Ábrahám Pál: Bal la Savoyban - BessyPremii: 2011 – Premiul I la Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc - Braşov 2008 – Premiul publicului la Festivalul Muzicii Maghiare din Bucureşti 2007 – Premiul II şi premiul publicului la Festivalul Muzicii Maghiare din Bucureşti 2005 – Premiul pentru cel mai tânar debutant la Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée” din Brăila
Veres Noémi
S-a născut pe 8 iulie 1986 în Carei. A studiat la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj în clasele lui dr. Elena Andrieş şi dr. Ionel Pantea. Începând din anul 2009 este cântăreaţa Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj.
Roluri principale: W. A. Mozart: Nunta lui Figaro - Susanna W. A. Mozart: Don Giovanni - Zerlina Ch. W. Gluck: Orphee et Eurzdice G. Bizet: Carmen - Michaela.
Plesa Róbert
În perioada 2000–2004 este elev la Liceul Teoretic „Brassai Sámuel” din Cluj, după care îşi continuă studiile la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Departamentul de Marketing. Din 2009 este doctorand al facultăţii, specializarea lui fiind Marketingul instituţiilor culturale din Transilvania.
Roluri principale la Opera Maghiară din Cluj-Napoca: G. Verdi: Rigoletto – Borsa G. Puccini: La bohème (Boema) – Parpignol Venczel P.- Moravetz Levente: Ali Baba şi vreo patruzeci de hoţi – Süket Achmed, cizmarul Kálmán I.: Csárdáskirálynő – Hajmási Péter
Rigmányi István
S-a născut în Bistriţa pe 23 ianuarie 1985. În 2003 îşi termină studiile preuniversitare la Colegiul Reformat din Cluj, după care devine student la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, Facultatea de Interpretare Muzicală.
Roluri principale la Opera Maghiară din Cluj-Napoca: Kacsóh P.: János vitéz – Sergent Farkas F.: Csínom Palkó – Jankó Huszka J.: Prinţul Bob – Lancaster Ábrahám P.: Bal la Savoy – Maurice Huszka J.: Baronesa Lili – Malomszegi Kálmán I.: Contesa Maritza – Lajcsi Erkel F.: Bánk bán – maestrul Sólom G. Verdi: Traviata - Joseph G. Donizetti: Don Pasquale - Notar G. Puccini: Gianni Schicchi – Guccio Venczel P.: Mathias Rex- Guthi Venczel P. - Moravetz L.: Ali Baba şi vreo patruzeci de hoţi - Szám Tan
Kolcsár Péter - corepetitor
S-a născut în Gherla pe 28 august 1983. Între 1990-2002 a fost elev la Liceul de Muzică Sigismund Toduţă, după care devine student la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, iar începând din 2009 îşi continuă studiile la nivel de master. Are concerte de pian în Franţa, Viena, Berlin, Canada, Balassagyarmat. A avut mai multe concerte şi în ţară, printre care se numără apariţiile pe scenile din Cluj, Miercurea Ciuc, Târgu Mureş, Ploieşti sau Bucureşti. Premii: 2008 – Premiul special şi premiul publicului la Festivalul Muzicii Maghiare din Bucureşti organizat de Centrul Cultural Maghiar 2007 – Premiul III la Festivalul Muzicii Maghiare din Bucureşti organizat de Centrul Cultural Maghiar 2006 – Premiul III la Concursul Internaţional de Interpretare Pianistică şi Compoziţie „Carl Filtsch” din Sibiu 2005 – Premiul II la Festivalul Muzicii Maghiare din Bucureşti organizat de Centrul Cultural Maghiar 2002 – Premiul II la Festivalul Mozart din Cluj 1998 – Premiul II la Concursul Naţional de Interpretare Sigismund Toduţă de la Bistriţa 1997 – Premiul special la Concursul Naţional Paul Constantinescu de la Ploieşti
Deák Albert - prim-violonist
S-a născut la 21 mai 1981. Între 1996 şi 2000 este elev la Liceul de Muzică Sigismund Toduţă din Cluj (vioară), după care îşi continuă studiile la Departamentul de Muzicologie şi Pedagogie Muzicală al Academiei de Muzică Gheorghe Dima. Din anul 2001 participă ca prim-violonist cu diferite orchestre la mai multe concerte organizate în localităţi populate de maghiari din Transilvania. Începând cu 2011 este prim-violonistul formaţiei Operettissimo.
|