Filarmonica de Stat Transilvania și Opera Maghiară din Cluj
Luni, 13 august., 19:00 - Opera Maghiară
Gala de deschidere va fi un eveniment cu totul şi cu totul deosebit datorită spectacolului comun susţinut de Opera Maghiară şi de Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj. Orchestra simfonică cunoscută sub denimirea de Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj a fost înfiinţată în 1955, iar Opera Maghiară din Cluj funcţionează ca o instituţie independentă din decembrie 1948.
De asemenea, la gala de deschidere va participa şi pianistul solist Demény Balázs. Din septembrie 2009 Demény Balázs este student la Academia de Muzică "Liszt Ferenc", iar din anul 2011 studiază atât la Berlin, cât şi la Budapesta. Este laureat al numeroaselor concursuri internaţionale, cum ar fi Concursul Internaţional de Pian "Chopin" de la Budapesta (premiul II) sau Concursul Internaţional de Pian "Sigismund Toduţă" (Premiul I).
Budapest Ragtime Band
Marți, 14 august, 19.00 – Piața Unirii
Conform unei tradiţii în devenire la ZCMC, dacă e marţi, e jazz. De această dată oaspetele scenei mari din Piaţa Unirii va fi prestigioasa orchestră Budapest Ragtime Band. La ce ne putem aştepta? La un veritabil concert de ragtime-jazz!
Această formaţie din Ungaria, care a dobândit un renume mondial, a fost fondată în 1980 de muzicieni de jazz şi muzică clasică, absolvenţi ai conservatorului. Stilul lor muzical, care a ajuns să fie cunoscut în numeroase ţări ale lumii, s-a definitivat prin interpretarea unor şlagăre de jazz şi dixieland, în care tradiţionalul sunet de pian ragtime este condimentat cu experimente muzicale inovatoare şi îndrăzneţe. Primul album al formaţiei care evocă primele decenii ale secolului trecut, intitulată Ragtime, a părut în 1984. De atunci, formaţia a îmbogăţit viaţa muzicală maghiară cu alte şapte albume.
Aceşti muzicieni care interpretează piese nostalgice într-o atmosferă de voie bună, participă la turnee europene, dar sunt invitaţi deseori şi în SUA şi Insulele Canare.
Hooligans
Marți, 14 august, 21.00 – Piața Unirii
De la Zilele Cuturale Maghiare din Cluj nu putea lipsi una dintre cele mai vechi, dar şi cele mai populare formaţii de muzică underground din Ungaria, Hooligans. Mai mulţi dintre membrii formaţiei au cântat deja împreună în diverse formaţii, însă faima şi recunoaşterea internă şi apoi internaţională şi le-au câştigat datorită acestei formaţii care câtă muzică pop-rock.
Primul lor album, intitulat Nem lát, nem hall, nem beszél, a apărut în 1997. De atunci piesele sale au ajuns de mai multe ori în fruntea topurilor posturilor de radio maghiare din Ungaria şi Transilvania. În acest an publicul îi poate asculta în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, iar fanii Hooligans se vor putea dezlănţui pe muzica lor.
Concert HOBO şi formaţia sa
Miercuri, 15 august, 20.00 – Piața Unirii
„Am apucat-o pe o cale pe care nu a mai fost nimeni, şi nimeni nu mă urmează” – astfel îşi descrie activitatea acest pionier al blues-ului maghiar. Hobo, adică Földes László, este un nume cât se poate de cunoscut publicului din Cluj, acesta vizitându-ne deja în mai multe rânduri, participând la seri muzicale.
Artistul distins cu premiul Kossuth, cunoscut şi ca textier şi traducător, a fondat în 1978 formaţia Hobo Blues Band, care a oferit pentru mulţi revelaţii muzicale esenţiale. Acordurile de membrii formaţiei reprezintă opere de artă remarcabile nu doar din punct de vedere muzical. Textele pieselor au avut şi ele o rezonanţă neobişnuită în peisajul muzical maghiar.
Formaţia care de-a lungul timpului a interpretat piese considerate cultice, cum ar fi „Kopaszkutya”, „Közép-Európai Hobo Blues” sau „I Love You Budapest”, a avut ultima reprezentaţie în formula completă în 2011. Cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, unul dintre membrii acestei formaţii de legendă care vor urca pe scenă va fi şi Póka Egon. Copilul teribil, fondator al Hobo Blues Band, formaţie îndrăgită de mai multe generaţii, va dezlănţui asupra publicului nemuritoarele piese ale HBB într-o formulă cu totul nouă.
Baricz Gergő
Joi, 16 august, 19.00 – str. M. Kogălniceanu
Baricz Gergő este descoperirea cea mai recentă a popularei emisiuni de televiziune X-Faktor din Ungaria. Deşi s-a clasat doar al treilea într-o competiţie foarte strânsă, a devenit peste noapte extrem de popular.
Încă în timpul concursului, evoluţia vieţii sale amoroase şi a carierei sale muzicale a fost urmărită cu atenţie de un grup de mai multe sute de fani. Gusturile muzicale ale tinerei vedete originare din Borzont au fost influenţate de artişti precum Jim Morrison, Hendrix, Elvis sau Deák Bill Gyula.
Edda
Joi, 16 august, 20.00 –Piața Unirii
Îţi place muzica rock? Nu poţi rezista tentaţiei de a participa la un chef vijelios cu rock? Atunci fii neapărat în Piaţa Unirii, în seara de joi a Zilelor Culturale Maghiare! Legendara formaţie maghiară de rock EDDA Művek, care activează de aproape patruzeci de ani, va fi aici pentru a aduce o bucurie tuturor rockerilor din Cluj!
După înfiinţarea sa în 1973, formaţia evoluează sub numele de EDDA Művek din 1974. În acelaşi an Pataki Attila a devenit liderul formaţiei, numele acestuia ajungând să se confunde cu cel al formaţiei. Muzica lor nu are nevoie de nicio prezentare, este suficient să spunem că aproape toate albumele formaţiei au devenit discuri de aur. De-a lungul anilor formaţia s-a reînnoit de mai multe ori, însă muzica şi starea de spirit EDDA au rămas neschimbate.
Szabó Ádám
Vineri, 17 august, 19.00 –str. M. Kogălniceanu
La fel ca majoritatea talentelor muzicale descoperite în ultimul timp în Ungaria, Szabó Ádám şi-a demonstrat şi el calităţile în cadrul unei emisiuni TV de decoperire a talentelor. Mai întâi s-a făcut remarcat la emisiunea „Csillag Születik” (Se naşte o stea) din Ungaria. De atunci foarte mulţi au îndrăgit stilul său de a cânta la acordeon.
Acest tânăr din Budapesta nu ascunde faptul că nici pentru el cântatul la acordeon nu este doar o ocupaţie, fiind în acelaşi timp distracţie, vocaţie şi pasiune. După propriile spuse exersează cinci-şase ore pe zi. A dat peste instrumentul tatălui său la vârsta de cinci ani şi de atunci cântatul la acordeon este o activitate zilnică.
Neoton Família
Vineri, 17 august, 20.00– Piața Unirii
Probabil cei de vârstă mijlocie îşi mai amintesc de muzica disco a anilor '70-'80, marcată profund de formaţia Neoton Família. Prin melodiile nemuritoare ale acestei formaţii, regii muzicii disco îi vor teleporta pe iubitorii muzicii disco a trecutului apropiat în acea perioadă de glorie şi în cadrul Zilele Culturale Maghiare din Cluj.
Formaţia înfiinţată în 1965 s-a ridicat în scurt timp dintre formaţiile studenţeşti, devenind cea mai de succes şi controversată formaţie de muzică uşoară din Ungaria. Şlagărele acestei formaţii, câştigătoare a numeroase premii şi criticată de mulţi, sunt în continuare preferate de posturile de radio maghiare.
Rúzsa Magdi – Presser Gábor
Sâmbătă, 18 august, 20.00 – Piața Unirii
La a treia ediţie a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, oraşul comoară va avea din nou ca oaspete cel mai cunoscut intepret de muzică uşoară din ultimii ani al Ungariei, Rúzsa Magdi. Onoraţii spectatori din localitate vor avea parte de un concert deosebit: populara artista originară din Voivodina va urca pe scenă cu un artist cel puţin la fel de celebru, Presser Gábor.
Magdi, posesoarea unei voci distinctive, este revelaţia ediţiei din 2005 a concursului pentru descoperirea de talente Megasztár, pe care l-a şi câştigat în 2006. Interpreta-textiera s-a întâlnit pentru prima dată cu legenda vie a rockului maghiar în cadrul concursului menţionat. De atunci a avut mai multe colaborări cu Presser, care a şi compus mai multe melodii pentru Rúzsa Magdi. Muzicianul, membru determinant al formaţiei Omega şi fondator al formaţiei LGT a avut cuvinte de laudă la adresa tinerei artiste. Este prima dată când cei doi evoluează împreună în Cluj, pe scena mare din Piaţa Unirii.
Szalóki Ági
Sâmbătă, 18 august, 18.00 – str. M. Kogălniceanu
Publicul larg o cunoaşte mai ales datorită melodiilor sale pentru copii, însă Szalóki Ági este mai mult de atât, fiind o apariţie pitorească în lumea muzicală maghiară. Interpreta care se inspiră în principal din elementele muzicii populare maghiare este o apariţie constantă încă de la vârsta de 17 ani. A debutat în ansamblul de muzică populară Ökrös şi în cea mai influentă formaţie de muzică a lumii din Ungaria, Ando Brom.
A participat cu mare succes la diverse festivaluri, de la New York la Beijing, apărând pe scenă la evenimente muzicale de înaltă ţinută, cum ar fi festivalul de jazz de la Montreal sau Théatre de Ville de la Paris. Până în 2009, vocea sa putea fi auzită pe peste 50 de albume. Artista distinsă, printre altele, cu premiile Fonogram, Kodály şi Artisjus, ne va bucura cu melodiile sale şi la Zilele Culturale Maghiare din Cluj.
TransylMania
Duminică, 19 august, 18.00 - str. M. Kogălniceanu
Trupa TransylMania a fost formată în 2002 la Baraolt (jud. Covasna). Stilul muzical al trupei combină elemente de muzică rock cu elemente de muzică populară maghiară, prelucrările cântecelor populare contribuie la păstrarea și promovarea tradițiilor muzicale populare. Versurile preluate din poezii au scopul de a consolida conștiința națională. Primul lor album, intitulat Legyen úgy, mint régen (Să fie cum a fost odată), a apărut în 2003.
László Attila
Duminică, 19 august, 19.00 – str. M. Kogălniceanu
Această stea ardeleană şi-a luat inima în dinţi şi în 2011 a plecat în Ungaria pentru a participa la emisiunea de descoperire de talente „Csillag születik” (Se naşte o stea), acolo unde şi-a arătat, sau mai exact şi-a făcut auzită vocea ieşită din comun. László Attila a ieşit din anonimat câştigând concursului respectiv, devenind extrem de popular în rândurile a cel puţin două ţări cu populaţie maghiară.
Acest tânăr talent originar din Târgu Secuiesc a reuşit să vrăjească, încă de la prima sa apariţie, juriul şi apoi publicul, din rândul căruia mulţi urmăresc în continuare cu mare atenţie cariera acestei tinere vedete. De la descoperirea sa la o vârstă neobişnuit de fragedă, tânărul artist concertează fără întrerupere atât în Ungaria, cât şi în Transilvania. Recent a fost invitat la un turneu în SUA de fostul interpret la clape al formaţiei EDDA.
În acest an, tânăra vedetă, a cărui voce seamănă izbitor cu cea a lui Máté Péter, va încânta publicul de toate vârstele în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.
Opera rock Zrinyi
Luni, 20 august, 19.00 – Piața Unirii
În data de 20 august, în Piaţa Unirii din Cluj, onoratul public este invitat să vizioneze opera rock Zrínyi 1566. Aceasta vine ca o reparaţie morală: până de curând, diverşi regizori de teatru şi muzicieni au prelucrat numeroase evenimente din istoria maghiarilor, ignorând eroul de la Szigetvár.
Este greu de intuit motivul pentru care Zrínyi Miklós nu şi-a găsit locul în rândul acestor opere rock maghiare. Fapt este că libretistul şi regizorul Moravetz Levente a inrtat în scenă cu o producţie de mare anvergură, care pate fi acum vizionată şi în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.
Trio Interbelique
Marți, 14 august, 18.00 - Casa Memorială "Györkös Mányi Albert"
Melodii frumoase ale unei epoci demult apuse - serată de operetă şi chanson
Concert de cameră extraordinar Kostyák Előd şi prietenii săi
Miercuri, 15 august, ora 19:00 - Biserica Evangelică-Lutherană
Interpretează: Bartha Lajos – vioară, membru al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, fondator al fostului cvartet Bartha Vonósnégyes; Szövérdi Csilla - vioară, Membru al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj; Kostyák Előd – violoncel, solistul la violoncel al operelor maghiare din Cluj, fondator al fostului cvartet Bartha Vonósnégyes; Antal Attila - contrabas, membru al Operei Maghiare de Stat din Cluj
Program: Rossini: Sonată în C major Kodály: Duo pentru vioară şi violoncel Boccherini: Trio în C major pentru două viori şi un violoncel, op. 44 Borodin: Trio în G minor pentru două viori şi un violoncel Rossini: Sonată în G major
Concerte de vară în biserica reformată de pe strada M. Kogălniceanu
Miercuri, 15 august, 19.00 - Biserica reformată de pe strada M. Kogălniceanu
Seară de operetă cu Operettissimo
Joi, 16 august, 17.00 - str. M. Kogălniceanu
Sub această titulatură îşi va prezenta cea mai nouă reprezentaţie formaţia Operettissimo, cu scopul de a oferi ofere publicului o după-amiază veselă, plină de voie bună. Printre autorii operetelor care vor fi interpretate trebuie menţionaţi, pe lângă Kálmán Imre, Lehár Ferenc (unul dintre compozitorii preferaţi ai lui Puccini), dar şi Huszka Jenő, Szirmai Albert şi Ábrahám Pál, ale cărui piese au avut un succes răsunător şi peste ocean. Membrii formaţiei vor prezenta un program format din opere ale unor compozitori maghiari, care doreşte să prezinte, deşi nu în integralitate, dar într-o măsură considerabilă, pe viu, magica lume a acestor melodii.
Trupa a participat în repetate rânduri la festivaluri, festivităţi şi comemorări organizate în oraşe precum: Sibiu (Ars Hungarica – 2008, 2011; Zilele Hungarikum – 2009), Bistriţa (Zilele Culturale Maghiare EMKE – 2009, 2010, 2011, 2012), Carei (Augustfest – 2011), Cluj-Napoca (Zilele Culturale Maghiare – ediţia a II-a – 2011), Dej (2012), în localităţi şi sate unde majoritatea populaţiei este de etnie maghiară, participând la zile culturale şi festivităţi: Tureni, Corunca, Viişoara, Moldovemeşti, etc.)
Fondarea formaţiei Transylvanian Saxophone Quartet este o iniţiativă unică în ţară.
Scopul său este popularizarea saxofonului ca instrument al muzicii clasice.
Saxofonul este un instrument care apare des în jazz, muzica uşoară şi muzica de nuntă, însă repertoriul său de muzică clasică este şi ea considerabil, fiind utilizat deopotrivă în muzica simfonică şi operă. Acesta apare, printre altele, în operele unor compozitori ca Meyerbeer, Bizet, Debussy, Ravel, Stravinski, Prokofiev, Bartók şi Alban Berg.
Sâmbătă, 18 august, 19.30 - turnul bisericii Sfântul Mihail
Durata: 30 minute NEUMARKT BRASS - Târgu-Mureş
Puja Barna - Trompetă Ambrus László - Trompetă Kelemen Szilárd - Corn Dávid János - Trombon Alex Corlan - Tubă
Program: J. S. Bach - Aria - Bist du bei mir (arr.) G. Fr. Händel: Water music (fragmente) H. Purcell: Trumpet tune and march Anonymous: Dansuri renascentiste Verdi: Aida - Marşul triumfal J. S: Bach: Bach - Gavotte per cello solo in D (arr.) J. Clarke: Trumpet Voluntary
Maratonul muzicii de orgă
Sâmbătă, 19 august, 13.30-18.00 - Biserica Sfântu Mihail
„Maratoniştii”:
13:30-14:30 - Pozsár Róbert 14:30-15:15 - Emma Teodora Filimon 15:15-16:15 - Amalia Goje 16:15-16:45 - Jakabffy Tamás 16:45-17:30 - Ovidiu Leonaş 17:15-18:00 - Horváth Zoltán
Crancenco Oxana Gergely Bálint Király Erzsébet Kósa Krisztián Szabó Attila
Program:
Piese clasice celebre Valsuri, tangouri Șlagăre mondiale Piese de virtuozitate de mare popularitate
Koncertek az orgonáért 2012
În curând.
Oláh Boglárka şi Oláh Mátyás – recital de muzică de cameră
Luni, 20 august, 18.00 - Casa Memorială "Györkös Mányi Albert"
Program: L. van Beethoven: Sonata nr. 2 în sol minor pentru violoncel şi pian, op. 5 Fr. Chopin: Grand Duo Concertant L. Janáček: Pohádka Al. Glazunov: Elegie – În memoria lui Franz Liszt, op. 17