160x600-slide2
Concerte simfonice
Maratonul muzică de orgă

Biserica Sfântu Mihail - 24. august 2013
Între orele: 13:00 - 18:00

Sintagma „maraton” se utilizează în cele mai multe cazuri în legătură cu alergarea pe distanţă lungă, însă cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare, acest cuvânt va dobândi un alt înţeles, prin prisma organizării unei „curse muzicale” de lungă durată. Conform legendei soldatului grec Pheidippides, acesta a alergat pe distanţa a 150 de mile între Marathon şi Sparta, pentru a cere ajutorul atenienilor împotriva armatei persane. În cadrul maratonului muzicii de orgă, personajul lui Pheidippides va fi interpretat de către 6 artişti, care vor străbate distanţa muzicală a repertoriului muzicii de orgă de la Renaştere până în prezent. Vor răsuna lucrări de: Frescobaldi, J. S. Bach, G. Muffat, J. Pachelbel, M. Zippoli,F.  Mendelssohn, Cézar Franck, Franz Liszt, E. Kraus, J. Alain, O. Messiaen şi alţii.

Orga (mare) a bisericii Sfântul Mihail, a fost construită de maestrul Johhanes Hahn din Sibiu, şi dată în folosinţă la data de 4 octombrie 1753, aceasta având 12 registre. În anul 1899 Csintalan Gyula şi Simon László efectuează reparaţii şi adaugă instrumentului două registre de pedalier. Începând cu 1990 au început procedurile pentru restaurarea şi extinderea orgii, care a servit de-a lungul a 240 ani această comunitate. După mai bine de şase ani, în anul 1996 conform proiectului complex care s-a realizat, Biserica Sfântul Mihail cuprinde un ansamblu de orgi baroce unic în ţară, având 3 manuale şi 35 de registre.

Odată cu trecerea a mai bine de 15 de ani de la acest eveniment, a devenit necesară acordajul general, curăţarea, şi efectuarea unor reparaţii la instrument. Vă mulţumim şi apreciem fiecare donaţie oferită pentru acest scop.

„Maratoniştii”:

13:00 – 14:00 – Pozsár Róbert
14:00 – 14:45 – Miriam Marinescu
14: 45 – 15:45 – Miklós Noémi
15:45 – 16:15 – Horváth Zoltán
16:15 – 17:15 – Csengeri Kostyák Zsuzsa
17:15 – 18:00 – Potyó István.

 
Concert Oláh Mátyás și Oláh Boglárka

Sâmbătă, 24 august, 17:00

Concert Oláh Mátyás (violoncel) és Oláh Boglárka (pian).

Repertoriu: Ludwig van Beethoven, Frédéric Chopin, Ernest Bloch, Kodály Zoltán

 
Concertul cvartetului de coarde Ensemble Tedesco din Hannover
Marţi, 20 august, 18.00

tedesco


Concertul cvartetului de coarde Ensemble Tedesco din Hannover
Membri cvartetului: Kozák László − vioară, Max Hilfenhaus − vioară,
Franziska Bouterwek − violă, Sabine Angela Lauer − violoncel.

În program: J. Haydn: Cvartet op.3 nr.5.; W. A. Mozart: Cvartet în d minor
K.V. 421; A. Glazunov: Cvartet în sol major op.26.

"Ensemble Tedesco" s-a format în anul 1992 sub numele de "Streichtrio
Tedesco". De-a lungul anilor prin îmbogățirea repertoriului, s-au alăturat noi
membri. Ansamblul concertează mai ales în Germania, dar au concertat și
în Elveția, Spania, Corea de Sud.

Kozák László s-a născut la Cluj, avându-i ca profesori de vioară pe
Adorjáni Ildikó, Zsurka Péter și Balogh Ferenc jr. Începând cu anul 1979 se formează în Karlsruhe (Germania), sub mâna lui
Josef Rissin. În 1983 participă la cursul de măiestrie a lui Varga Tibor în Sion (Elveția) și la concursul de vioară a Staatliche
Hochschule für Musik din Karlsruhe primește premiul I. 
Din anul 1984 este concert maestrul adjunct a Württembergisches Kammerorchester Heilbronn, din 1986 membrul 
Radiofilarmonicii din Hannover ca și concert maestru, apoi din 2003 șef de secțiune secund.
Max Hilfenhaus s-a născut în Hannover, avându-i ca profesori pe Oswald Gattermann, Kozák László și Attila Aydintan, apoi s-a
perfecționat în Detmold lângă Ulrike Anima Mathé. A participat la numeroase cursuri de măiestrie la profesori, precum Roman
Nodel, Hansheinz Schneeberger, Hatto Bayerle și Simon Standage. Din anul 2007 este șef de secțiune al "Neue Lausitzer Philhar
monie Görlitz".

Franziska Bouterwek s-a născut la Münich. În Detmold a învățat de la Nobuko Imai, a participat la cursurile de măiestrie ale lui
Varga Tibor, Lucas David și Wladimir Mendelssohn. Este profesor la "Freie Musikschule Hannover".
Sabine Angela Lauer s-a născut în Riverside (California). A învățat la Trossingen de la Gerhard Haman, în Hannover de la
Konrad Haesler. A urmat cursul de măiestrie a lui Boris Pergamensikov. În ultimii ani a participat la cursuri de dirijor, activează și
ca dirijor, este profesor la "Freie Musikschule".

Organizator: Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania, Casa Memorială Györkös Mányi Albert
Locație: Maghiară de Cultură din Transilvania, Casa Memorială Györkös Mányi Albert
 
Muzica de turn la biserica Sfântul Mihail

neumark_brass


25. august, sâmbătă de la ora: 19:00, turnul bisericii Sfântul Mihail
NEUMARKT BRASS - Târgu-Mureş

În program lucrări de J. S. Bach, G. Fr. Händel, H. Purcell și J. Clarke
Începând din secolul 17. muzica de turn a devenit un gen muzical răspândit, mai ales în teritoriile germane. Aceasta desemna un eveniment muzical care era interpretat de către un grup de suflători de alămuri, din turnul bisericii sau a primăriei localităţii, pentru a semnala diferitele perioade ale zilei sau pentru a marca evenimente deosebite.

Mulţi compozitori ale acelor timpuri, şi-ar fi dorit un angajament cu o renumeraţie bună, care ar fi presupus pe lângă câteva obligaţiuni minore, independenţa actului creator. Exact această descriere s-ar potrivi cel mai bine, funcţiei de muzician al oraşului. Această slujbă este amintită de unele surse încă din secolul 14., iar regulile acestei funcţii erau asemănătoare celor utilizate de diferitele bresle. Cel care avea o provenienţă acceptabilă, era acceptat în orchestra urbei, iar ulterior unei perioade de ucenicii, avea posibilitatea de a rămâne în loc sau de a-şi căuta un post vacant într-o altă localitate. Obligaţia principală a „Stadtpfeifer”-ul ui era de a marca perioadele zilei, însă în afară de aceasta el era prezent la cununii, botezuri, serbări orăşeneşti şi la evenimente deosebite (precum erau vizitele regale, ş.a.m.d.). Activitatea muzicienilor de turn, fiind strâns legată de biserică, ei aveau datoria de a participa şi la diferitele sărbători ecleziastice.

Abetele Hirschler József (1874 Budapesta - 1936 Cluj), a fost investit în calitate de paroh al bisericii Sfântul Mihail din Cluj la vârsta de 32 de ani, şi de-a lungul a 24 de ani a slujit această comunitate cu mult har şi înţelepciune. Conform indicaţiilor acestuia, prin montarea unui grilaj metalic exterior la nivelul clopotelor, s-a amenajat un mic balcon, care a devenit o locaţie excelentă pentru executarea repertoriului muzicii de turn.


 


160x600-slide2
www.wedas.ro
Quantumpharm-banner
160x600-slide2