Dansul lingurilor de lemn |
Dansul lingurilor de lemn, nu numai atmosfera va fierrrbe în curtea Liceului Apáczai!
Așteptăm participarea gospodinelor înzestrate, grupurilor de prieteni, bucătarilor amatori şi profesionişti la concursul de gătit din cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.
Ingredientele le aduceți dumneavoastră, iar muzica live va fi asigurată de noi, ca lingurile de lemn să danseze harnice , prin mâncărurile delicioase.
De asemenea pe lângă bunătățile concurenților, bucătarul-șef Kiss-Budai Tibor va încinge atmosfera și mai tare, preparând cel mai gustos ghiveci unguresc cu cârnați din câte s-au văzut.
ATENȚIE: perioada de înscrieri a fost extinsă până în data de 21 august!
Înscrierile se fac la Dobra Imola, pe adresa de e-mail:
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
sau la nurmărul de telefon: 0742-591-639.
Nu staţi acasă! Să gătim şi să ne simţim bine şi în acest an! |
Prezentare și degustare de vinuri |
INFORMAŢII UTILE
Locul desfăşurării degustărilor de vin va fi Clubul IKE (P-ţa A. Iancu nr. 15).
Degustările vor începe în fiecare zi (19-25 august) la ora 18.00. Sala se va deschide la ora 17.30.
Ocuparea locurilor se va face în ordinea sosirii.
Condiţia participării la degustări este cumpărarea cu fiecare ocazie a unui pahar. Preţul unui pahar este de 10 lei. În vederea evitării abuzurilor o persoană cu fiecare ocazie va putea cumpăra cel mult 2 pahare.
Pentru prevenirea neplăcerilor şi neînţelegerilor Vă informăm că la o degustare putem primi doar 45 de persoane.
Vă atragem atenţia, că vinuri le veţi putea gusta şi la târgul vinurilor de pe str. Kogălniceanu în perioada 22-25 august. Paharele cumpărate la degustări le veţi putea folosi şi aici, deoarece – pe baza negocierilor cu vânzătorii – servirea se va face doar în pahare de sticlă.
Degustările decurg în limba maghiară.
Vă dorim degustări plăcute, vinuri delicioase!
Luni: Papp Péter, Györfy Jenő, Aiud
Marți: Crama Hetei, Beltiug
Miercuri: Crama Bott, Tokaj
Joi: Gál Lajos, Eger
Vineri: Karner Gábor, Mátra
Sâmbătă: Konyári János, Balatonlelle
Duminică: Balla Géza, Miniș |
Györfy Jenő - Crama Rex Vinorum - Aiud |
 Societatea Rex Vinorum a fost înfiinţată în 2006 – cu sprijinul unor amici ai vinului – de către Györfy Jenő, care pe lângă funcţia de viti-vinicultor este şi administratorul srl-ului.
Sediul cramei este situat în centrul oraşului Aiud. Conform tradiţiilor aiudene produc în primul rând struguri albi (rizling italian, muscat ottonel, pinot gris, gewürztraminer, neuburger, sauvignon blanc, chardonnaz, furmint, rizling de Rin) din care se produc vinuri seci, demiseci şi dulci remarcabile. De patru ani încoace crama produce şi vin roşu din soiul fetească neagră. Lucrează pe un teren de 3,5 hectare majoritar pe dealurile Aiudului, iar parţial şi în hotarul satului oenologului: Beţa.
Numele de Rex Vinorum îl regăsim deja şi pe etichete, deoarece firma dispune şi de autorizaţie de îmbuteliere.
Recolta anului 2012 a adus cca. 12.000 l de vin, obiectivul este atingerea a 15-16 mii de litri pe an.
|
Pe colinele Aiudului arta producerii vinului are o istorie de 2000 de ani. Crama Papp funcţionează în cadru oficial din anul 2007. Are un caracter de întreprindere familială. Familia s-a ocupat de vinificaţie până în anii ’60, când colectivizarea a înlăturat proprietarul. Pe parcelele retrocedate am reînceput producţia în anii ’90. Pivniţa este situată sub casa veche a familiei. Prin aprofundarea cunoştinţelor şi bazându-ne pe tradiţii, am înfiinţat podgoria actuală pe un teritoriu de 2,5 hectare. Strugurii recoltaţi aici îi prelucrăm în propria sală de prelucrare. Vinul este maturat în butoaie de lemn, iar apoi îmbuteliat. Lucrăm cu soiurile: sauvignon blanc, traminer, pinot gris, fetească albă şi muscat. Crama comercializează vin vărsat şi îmbuteliat deopotrivă, şi ne ocupăm şi de turism viticol: în sala noastră special amenajată primim grupuri la degustare de vinuri. |
„Părinţii mei m-au luat cu ei pe dealurile însorite ale Beltiugului, în via familiei, încă de când eram doar un mic copil şi îmi amintesc cum aşteptam cu nerăbdare, în fiecare an, ziua culesului. După ce am crescut, i-am ajutat să cultive viţa de vie şi să facă vinul familiei aşa cum şi ei, la rândul lor, i-au ajutat pe bunicii mei ăi cum, de altfel, se întâmplă în familia noastră de sute de ani. Astăzi muncesc alături de copiii mei şi îmi doresc ca şi generaţiile viitoare să se bucure de vinurile familiei si să fie mândri de numele Hetei. Pentru ca acest lucru să fie posibil nu mai este suficient doar să continuăm tradiţia familiei ci este nevoie ca în cadrul unei dezvoltări durabile să adoptăm cele mai noi practici din viticultură şi cele mai moderne tehnologii în vinificaţie pentru că doar aşa putem creşte calitatea vinurilor Hetei. Totodată, suntem obligaţi să ne clădim un nume puternic, astfel încât, acesta să le asigure urmaşilor noştri un avantaj minim pe o piaţă tot mai competitivă. Am extins la 15 hectare suprafaţa pe care cultivăm viţa de vie iar viile noastre au fost replantate în întregime cu soiuri nobile. Am mărit cu 22 de metri crama săpată în dealul Beltiugului de familia mea acum 100 de ani şi am populat-o cu butoaie de capacitate mică din stejar românesc şi francez. Vinificarea se desfăşoară acum într-un spaţiu construit special ce este dotat cu tehnologie modernă şi beneficiază de controlul temperaturii. Astfel, respectăm tradiţia dar vinurile noastre nu mai sunt tradiţionale şi avem o afacere de familie dar nu facem vinuri de casa.” – László Hetei |
Crama Bott - Tokaj (Ungaria) |

În 2006 am îngrijit împreună cu soţul meu un singur hectar de vie. Astăzi suntem responsabilii a 6,5 hectare în şase diferite porţiuni de hotar. Sarcină palpitantă, deoarece în fiecare hotar găsim soluri diferite, şi – graţie restricţiei recoltei – natura exprimă această diversitate prin vinurile produse.
Ne străduim să muncim cu naturaleţe maximă: în vie nu folosim nici îngrăşăminte chimice şi nici ierbicide. În pivniţă de asemenea lăsăm să decurgă procesele de vinificaţie după rândul naturii: nu folosim enzime şi drojdie. Vinurile noastre sunt fermentate şi maturate în butoaie de stejar.
Adaptându-ne la caracteristicile anului recoltei încercăm să obţinem în vinurile noastre cel mai frumos echilibru posibil. Tot această armonie o căutăm şi în viaţa de zi cu zi în vederea creării pentru viitor al unui ideal de vinificator pentru generaţia următoare. Bodó Judit |
Crama Gál Lajos - Eger (Ungaria) |
Familia noastră a dispus întotdeauna de vie proprie, pe care am cultivat-o în timpul liber. Recolta o vindeam din butoi diferitelor crame din zonă. Doar în 2001 am scos pe piaţă primele vinuri îmbuteliate sub etichetă proprie, anume recolta anului 1999. De atunci producţia creşte dinamic, astăzi este între 20-45 de mii de butelii pe an.Domeniul în prezent este de 8 hectare, în plus mai cumpărăm recolta a încă 1,5 hectare.
Principalele soiuri sunt: rizling italian, burgund mare, cadarcă, merlot, cabernet franc, cabernet sauvignon, pinot noir, menoire. 65% al producţiei sunt vinuri roşii, iar 35% vinuri albe.Vinurile noastre albe sunt păstrate timp de o noapte pe propriul must, apoi sunt presate cu menajament, după care sunt fermentate şi maturate timp de 3-12 luni în butoaie de stejar. Vinurile roşii sunt păstrate şi fermentate pe propriul must timp de 2-3 săptămâni în căzi franţuzeşti sau căzi de plastic, după care sunt maturate timp de 12-18 luni.
Folosim butoaie din stejar unguresc.Scopul nostru este producerea – cu tehnologie tradiţională – a unor vinuri tipice de Eger, pe care să le înţeleagă şi omul zilelor noastre. Dr. Gál Lajos |
Karner Gábor – Mátra (Ungaria) |
Din anul 1999 mă ocup de producerea vinului în regiunea viticolă Mátra (nordul Ungariei). Am cultivat 2,5 hectare situate în hotarul satului Szűcsi. Lucrez cu două soiuri: burgund mare şi rizling italian. Am planificat popularea a altor 2,5 ha în viitorul apropiat de asemenea cu accent pe aceste două soiuri. Produc vinuri naturale, ceea ce înseamnă neglijarea totală a drojdiilor, a adaosurilor şi a materialelor auxiliare, exceptând sulful. După părerea mea calitatea vinului depinde în proporţie de 100% de calitatea strugurilor şi a terroir-ului. În pivniţă vreau să păstrez în totalitate aceste valori. Karner Gábor
Tânărul şi entuziastul oenolog şi-a însuşit tainele meseriei la Şcoala Tehnică „Soós István”. Cel mai mare succes profesional de-al său consideră a fi înfiinţarea plantaţiei de burgund mare. Vinurile sale specifice şi munca sa pot fi caracterizate cu următoarele cuvinte: terroir, restricţia recoltei, naturaleţe, curăţenie, cinste. |
Crama Konyári - Balatonlelle (Ungaria) |
Crama Konyári este poate cea mai cunoscută şi mai recunoscută cramă din regiunea viticolă din sudul lacului Balaton. Konyári János are o experienţă de peste 35 de ani în producţia vinurilor de calitate, podgoria familiei se extinde pe o suprafaţă de 30 de hectare. Pe lângă consumul intern vinurile sale sunt exportate şi în China, Japonia, Hong-Kong, SUA, Belgia, Olanda, iar mai nou şi în România. Majoritatea vinurilor cramei au obţinut premii de valoare la numeroase concursuri interne şi internaţionale. Konyári János a fost desemnat de către Academia Maghiară a Vinului Producătorul de Vin al Anului pe anul 2008. |
Balla Géza- Crama Wine Princess - Miniș |

MINIS-o podgorie viticolă renumită din regiunea Aradului, uitată în negura vremii datorită promovării cantităţii în detrimentul calităţii vinurilor. Societatea noastră vitivinicolă SC WINE PRINCESS SRL, se străduieşte din 1999 ca această podgorie istorică să-şi recâştige renumele pierdut.Condiţiile deosebite ale podgoriei precum şi influenţa climei mediteraniene dau naştere vinurilor roşii ce aduc faimă podgoriei şi societăţii.
Soiurile Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon şi Cadarca (din care s-a preparat vinul preferat al curţii imperiale Habsburgice, renumitul vin roşu de tip "Aszú") sunt produse de către societatea noastră prin tehnologii clasice de vinificare. Vinurile albe din soiurile Riesling Italian, Traminer, Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Feteasca Regală, se obţin prin tehnologii moderne, obţinându-se vinuri albe reductive, fructuoase şi de mare fineţe. Vinurile obţinute de pe cele 70 ha vie, proprietatea societăţii, se păstrează în pivniţele noastre cu o capacitate de depozitare de 5000 hl, în budane de stejar şi barrique-uri vinurile roşii, iar vinurile albe în tancuri din oţel inoxidabil. Vinurile cu calităţi deosebite se valorifică după o învechire la butelie de câteva luni sau câţiva ani.
Oaspeţii care ne vizitează, pot participa la o degustare profesională de vinuri în pivniţa societăţii special amenajată pentru acest scop şi au posibilitatea cumpărării vinurilor preferate, prezentate într-un ambalaj rustic, pentru a deveni un cadou plăcut celor dragi sau o amintire frumoasă din partea locului.
O lume interesantă şi excitantă de arome vrăjesc oaspeţii noştri la degustarea acestor vinuri, pentru că vinul produs de noi "... aprinde scânteia dragostei, dă aripi gândurilor şi emană focul prieteniei". |
Vinurile cramelor de mai jos se poate gusta la standurile de pe strada M. Kogălniceanu |
Crama Barcza – Badacsony și Somló (Ungaria) |
Crama noastră posedă mici teritorii viticole în două regiuni de vin ale Ungariei. Unul în regiunea Badacsony (malul nordic al lacului Balaton), în sud-estul muntelui Csobánc, celălalt în regiunea Nagy- Somló, în sudul muntelui Somló. Activăm pe 4,5 hectare, o parte în chirie.
Cultura viei are tradiţii în familia noastră. Generaţiile s-au schimbat, fidelitatea faţă de vie a rămas neschimbată. Obiectivul tinerei noastre crame este ca – printr-un proces permanent de învăţare şi experimentare – să obţină vinurile cele mai bune posibile. Principalele condiţii în vederea obţinerii acestui rezultat sunt: limitarea recoltei pe fiecare butuc de vie respectiv culegerea la maturitate deplină a viei perfect sănătoase.
Musafirii îi primim în vechea pivniţă a bunicului meu, amplasată la mare înălţime, într-un colţ fermecător, sub coloanele de bazalt ale muntelui Somló. În împrejurimi cultivăm soiuri tradiţionale de Somló: furmint, „juhfark”, „hárslevelű” şi rizling italian. Vinurile noastre sunt caracteristice celor din munţii de bazalt: seci, corpolente, focoase, cu mineralitate şi acid accentuate, dar veţi putea degusta şi vinuri dulci sau specialităţi cu conţinut ridicat de zahăr. Barcza Bálint |
Borsarock – magazinul vinurilor de calitate din Ungaria – funcţionează de un an şi jumătate la Cluj. Ţelul nostru este prezentarea unei game variate de produse de calitate ale zonelor viticole maghiare, pentru toţi cei interesaţi. Oferta noastră actuală cuprinde în jur de o sută de vinuri, care provin în primul rând de la producătorii zonelor viticole istorice ale Ungariei. Prin vinurile unor crame de renume sau mai puţin cunoscute avem de gând totodată să atragem atenţia asupra soiurilor tipice ungureşti (furmint, hárslevelű, juhfark, kéknyelű, irsai olivér, cserszegi fűszeres, ezerjó, kékfrankos, kadarka etc.). Descoperirea acestora reprezintă o experienţă aparte, iar în acelaşi timp duce la diversificarea gusturilor şi a consumului de vin. Ilyés Sándor, administrator |
Casa vinului de Tokaj „Fitomark” – Crama Familială Kiss István |

Salutări cordiale oaspeţilor Zilelor Culturale Maghiare Clujene!Îmi face o deosebită plăcere să-mi pot prezenta vinurile în acest oraş cu istoric atât de bogat, vinuri ce provin din Tolcsva, localitate ce face parte din regiunea viticolă istorică Tokaj.
Întreprinderea noastră familială activează pe 20 de hectare de vie si 25 de hectare de alte fructe. Vinurile noastre sunt prezente în 15 ţări ale lumii, slujind şi astfel renumele vinului de Tokaj. Bineînţeles este de importanţă majoră pentru noi să prezentăm vinurile regiunii şi ale familiei noastre şi pe teritoriile locuite de maghiari.
De treizeci de ani producem împreună cu soţia şi familia vinurile maturate pe baza tradiţiilor seculare de tip „aszú” şi „szamorodni”, care ne aduc rezultate remarcabile atât la concursuri interne cât şi la cele internaţionale. Prietenii vinurilor pot degusta totodată la standul nostru vinurile seci, demidulci şi dulci produse prin tehnologii moderne din soiurile „furmint”, „hárslevelű” şi „muscat blanc à petits grains”. Kiss István |

Enologii pivniţei sunt Johann şi Edgar Brutler, tatăl şi fiul, ce produc vinuri de calitate utilizând o tehnologie simplă. Un rol important în crezul lor îl are naturalitatea, păstrarea originalităţii fructului. Cei ce degustă aceste vinuri sunt atinşi de pasiunea enologilor, de dragostea şi respectul lor faţă de această meserie, fără de care nici nu s-ar putea produce vinuri cu adevărat minunate.
Importantă pentru ei este munca adevărată susţinută, ce urmează un drum bine determinat, de la care nu e voie să te abaţi niciodată, întrucât în această meserie nu se poate alerga după succese rapide.Enologia este de fapt o artă, în care enologul îşi exprimă priceperea şi pasiunea în acea operă minunată, a cărei rezultat final poate fi savurat de consumator, şi poate din acest motiv vinul este considerat licoarea zeilor.
Proprietarii firmei, Brutler & Lieb, sunt devotaţi naturalităţii, produselor adevărate, pure, făcute acasă, acelor valori ce conferă un plus de perfecţiune existenţei umane. |
Crama Takács din Aiud a fost înfiinţată în anul 2008. Vinul este produs din struguri proveniţi din viile familiei, situate pe muntele Sâncrai, care aparţine de satul Ciumbrud. Tehnologul cramei este Takács Attila, iar consultantul de specialitate este dr. Csávossy György. Prelucrarea strugurilor este efectuată cu un zdrobitor-desciorchinător cu motor electric, iar presarea cu o presă orizontală de tip Colin. Vinul roşu se prepară prin proces de încălzire. Determinarea conţinutului de zahăr se face cu ajutorul refractometrului, iar a conţinutului de alcool cu ajutorul ebuliometrului Salleron. Crama dispune de două pivniţe separate.
În pivniţa (mare) de maturare se află 20 de butoaie din stejar de 500-120 litri, așezate pe grinzi de suport, iluminarea este asigurată de tuburi de neon, iar alimentarea cu apă prin conducte. Pasteurizarea se face în baie de apă, în recipient de inox, la 72 ˚C. Vinurile se filtrează printr-un filtru cu plăci și rame sau printr-un filtru cu membrană, iar îmbutelierea se efectuează cu o mașină de îmbuteliat italiană şi un dopuitor manual. Dezinfectarea prealabilă a buteliilor se realizează cu alcool natural, utilizându-se un clătitor cu jet. Mica cramă este de fapt o vinotecă. Aici se află 10 butoaie de 250-120 l, în timp ce pe rafturi sunt aşezate peste două mii de butelii.
Ca rezultat al muncii dedicate, în vinăria noastră depozităm următoarele soiuri de vin: Hercule (vin roșu), Amurg (roze), Riesling Italian, Riesling de Rhin, Traminer Roz, Traminer Aromat (vin alb dulce), Muscat Ottonel, Nausicaa și Silvia. Pivniţa noastră în același timp este și unitate turistică care, pe lângă posibilitatea de degustare, vă oferă și posibilitatea de a cumpăra din vinurile noastre.
|
Crama Seprődi – Târnăveni |

După părerea regretatului profesor Viorel Stoian, fost preşedinte onorific al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), secuiul Seprődi József este un distins enolog şi totodată un excelent degustător (Marea carte a degustării vinurilor, Bucureşti, Ed. Agricolă, 2011).De 35 de ani lucrez în domeniul viti- şi viniculturii. Crama noastră este una de gen manufacturier.
În pivniţa noastră pot fi degustate vinurile caracteristice din dealurile hotarelor localităţilor Crăieşti, Târnăveni, Găneşti, Abuş, Hărănglab, ce poartă amprenta Seprődi. Vinurile noastre nu sunt comercializate în magazine şi nu îmbuteliem decât pentru prieteni. Vă stăm la dispoziţie cu vinuri la un preţ avantajos şi calitate garantată pentru diferite ocazii festive. Degustările noastre decurg într-o atmosferă plăcută, ce oferă o imagine complexă despre vin, dragoste de ţară, literatură, istorie. În viziunea mea dragostea de ţară, munca, cinstea, stăruinţa sunt indispensabile pentru obţinerea unui vin bun.
Sper ca această filozofie să o regăsiţi în vinurile noastre caracteristice, premiate cu medalii de aur, ca: Rizlingul italian, Feteasca regală, Feteasca albă, Sauvignon, Traminer, Muscat ottonel şi Pinot noir-ul de Târnave. Seprődi József |
Manufactura de oţet de vin din Tokaj |
Oţetul nostru de vin se trage din inima regiunii Tokaj, fiind vlăstarul excelentelor vinuri de Tokaj, făcute din struguri culeşi şi selectaţi manual. Această zeamă deosebită s-a născut în una din localităţile preferate de la poalele dealurilor din Tokaj, Bodrogkeresztúr, grija deosebită, tehnologia modernă, respectul faţă de tradiţii, maturarea în butoaie din stejar, răbdarea şi preţuirea fiind cele care i-au dat viaţă.
http://www.tokajiborecet.hu
|
|
|