Sâmbătă, 23 august, ora 15:00
Cunoscutul poet Mircea Dinescu și-a transformat pasiunea pentru vin în afacere în anul 2009. În prezent deţine 50 de hectare de viţă-de-vie în localitatea Cetate, fiind a doua cea mai mare plantație din Oltenia, după Segarcea. Datorită faptului că viile erau deja îmbătrânite, cea mai mare parte a lor au fost replantate cu ajutorul fondurilor europene.
Soiurile de struguri cultivate sunt în principal cele românești, dar nu sunt neglijate nici cele internaționale: Tămâioasă Românească, Fetească Albă, Fetească Neagră, Sauvignon Blanc, Merlot, Cabernet, Chardonnay, Riesling italian, Pinot Gris, Pinot Noir, Shiraz. Marea majoritate a viei a intrat pe rod în 2011, an în care a fost finalizată și retehnologizarea cramei, în prezent o proporție importantă a vinurilor fiind fermentată și maturată în cuve de inox cu temperatură controlată.
Producția de vinuri a evoluat corespunzător, de la câteva damigene de vin la început până la câteva sute de mii de sticle produse în momentul de față. Este adeptul intervenției minime, lăsând natura să se exprime, vinurile lui fiind tratate cu o cantitate cât mai redusă de sulf.