17-24 august, zilnic între orele 11:00 și 19:00, localitatea Vlaha
Arkhai Sculpture Park a fost înfiinţat în 2008 de către artistul vizual clujean Ernő Bartha. Parcul se întinde pe un hectar, iar pe suprafaţa lui sunt amplasate sculpturi monumentale din fân. În prezent, parcul Arkhai funcţionează ca expoziţie permanentă de sculpturi şi club de film.
Spaţiul a găzduit în ultimii ani evenimente organizate în colaborare cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) – anual, invitaţii speciali ai festivalului au vizitat parcul. La Arkhai au avut loc, de asemenea, evenimente destinate copiilor şi tinerilor, o expoziţie de câini, precum şi degustări de vin.
Vizitatorii vor putea vedea la Vlaha și pivnița de vinuri a artistului, unde îi sunt expuse lurările de plastic în miniatură, iar în pavilionul de vară, musafirii vor fi serviți cu diverse bunătăți.
Duminică, 17 august, ora 22:00
„Întreaga mea prezență de acolo era, din perspectiva conferinței, pură lenevie. Fiind un stat mic și fără importanță, am fost aleși doar în una sau două comisii economice. Dacă era nevoie de experți, participau Walkó și Scitovszky. Eu participam doar la ședințele comune, dar ele erau foarte rare. Cu toate acestea, era foarte incitant să-i vezi pe cei mai importanți oameni, ba chiar să te folosești de ei în măsura posibilităților. Munca din spatele culiselor, unde se ciocnesc interesele diferite, e și ea interesantă.”
Miklós Bánffy: Emlékeimből – Huszonöt év (Din amintirile mele – Douăzeci și cinci de ani). Editura Polis, 2000, 268-283.
Locație: Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Organizator: Asociația Clujul comoară, Országos Színháztörténeti Múzeum és Intézet (Budapesta)
Hotel New York – Full House
Cu ocazia ediției a cincea a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj (17-24 august 2014) artiștii vizuali ocupă fostul Hotel New York (Continental) și împrejurimile sale. Acțiunea se desfășoară în organizarea Asociației Origo și a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.
Sâmbătă, 16 august, ora 17:00
Locul: Muzeul de Artă
De la prima sa expoziţie (Cluj, Galeria Korunk, noiembrie 1980) Tibor Kádár şi-a dovedit interesul faţă de peisaj şi oameni, peisajele sale preferate fiind meleagurile Călatei, artistul fiind atras nu atât de arta populară bogată şi colorată a zonei, ci de problemele, dramatismul şi profunzimea structurală a regiunii.
Duminică, 17 august, ora 11:00
Locație: Galeria Albă a bisericii reformate de pe str. N. Titulescu
Organizator: clubul foto a Societății Carpatine din Transilvania – Cluj 1891
Duminică, 17 august, ora 16:00
Locație: biroul Breslei Meșteșugarilor din Transilvania (Piața Unirii 27/4.)
Vernisajul va fi urmat de prezentarea cărții Nyitott Műhelyek Erdélyben.
Organizator: Breasla Meșteșugarilor din Transilvania
Duminică, 17 august, ora 17:00
Locație: Muzeul de Artă din Cluj/palatul Bánffy
Vernisaj de dr. Gazsó L. Ferenc, directorul principal al MTI și Galambos István, vicedirectorul MTVA, președintele Colegiului Kós Károly a MTVA
Luni, 18 august, ora 15:00
MIMESIS 0. EDITION – Violența și Sacrul: seria performanțelor din centru, de-a lungul drumului crucii. Punct de pornire Via Dolorosa, terminus Hotelul New York/Conti.
Organizator: Asociația Origo
Luni, 18 august, ora 16:00
Biblioteca Județeană și Municipală ”Bródy Sándor” (Eger, Ungaria), a 35-a ediție a Festivalului Kaláka și Universitatea Sapientia din Transilvania în cadrul ediției a 5-a a Zilelor Maghiare din Cluj organizează o expoziție în omagiul lui Balassi Bálint
Locație: Refectoriul Mănăstirii Franciscane
Îl cunoașteți pe Balassi Bálint? Știați, că multe din cântecele (pe care le găsim în colecția sa de poezii) le-a creat după modelul cântecelor de dragoste populare în acea epocă? Știați, că deși a fost influențat de renascentism, totuși ”cavalerul” trubadur este cel care în poezii se adreasează doamnei iubite, dar idealizate?
Expoziția organizată cu ocazia comemorării 460 de ani de la nașterea și 420 de ani de la moartea lui Balassi Bálint abordează astfel de probleme, conturând totodată și profilul, respectiv latura ascunsă a operei și efectul cunoscutului poet. Vom explora tendințele literare a epocii, și anume a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Vom arunca o privire asupra secretelor ”cărții scrise cu mâna proprie”, vom ghici care a fost taina creației de poezii, cum s-a putut curta (prin poezii cântate) o domnișoară nobilă sau săracă. Ce relație au toate acestea cu rugăciunea față de Dumnezeu și cu virtutea viteazului. În ce situație s-a aflat teatrul din Ungaria în perioada când într-o țară mai îndepărtată Shakespeare a fost deja un om de teatru recunoscut.
Luni, 18 august, ora 16:00
Locație: sala de parter a Consulatului General al Ungariei (Piața Unirii nr. 23)
Organizator: Parohia Reformată din Transilvania
Data de începere: luni, 18 august 2014, ora 15.00
Perioadă: 18-24 august 2014.
Locații: Hotel New York, centrul Clujului
Luni, 18 august, ora 17:30
Locație: etajul 2 al hotelului New York/Conti
Expozițiile artiștilor tineri clujeni
Organizator: Asociația Origo
18 august – 19 septembrie 2014
Vernisaj: 18 august, ora 18:00
Program: luni - vineri | 11.00 – 14.00 și 15.00 – 19.00
Galeria Quadro - Str. Napoca (Jókai utca) nr. 2 – 4, ap. 64.
László Tóth (Satu Mare, 1933 – Werting, Germania, 2009) a fost unul dintre cei mai importanți inovatori ai artei din Transilvania. Și-a terminat studiile artistice în anul 1957 la Institutul “Ion Andreescu” din Cluj la clasa maestrului Gábor Miklóssy. Pictor, grafician, a lucrat ca scenograf la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj și a fost cadru didactic la Institutul “Ion Andreescu”. În anul 1984 se stabilește împreună cu soția, pictorița T. Szücs Ilona în Germania (RFG în perioada respectivă).
Marți, 19 august, ora 15:00
Această idee devine actuală deoarece anul 2014 este an comemorativ din mai multe aspecte. Comemorăm 100 ani de la izbucnirea primului război mondial și 70 de ani de la Holocaust. Totodată, acum 70 de ani au avut loc deportările în Uniunea Sovietică a locuitorilor maghiari și germani, civili și soldați, din Bazinul Carpatin.
Conștiința comunitară a societății de azi păstrează foarte vag amintirea acestor evenimente.
Arta este interpretul celui ce nu poate fi exprimat prin cuvinte, deoarece insultele există, au existat și vor exista nu numai în timp de războaie ci și în cotidianul pașnic. Cum putem supraviețui, cum ne putem păstra omenia, cum putem aborda afronturile mici și mari sunt probleme eterne la care ne învață și povestirile locuitorilor lagărelor.
Deschidere: 18 august, ora 18:30
Locaţie: Galeria Reményik a Episcopiei Lutherane (B-dul 21 Decembrie 1989)
Baroneasa Szilvássy Karola (1876-1948) este o personalitate emblematică a Clujului, fiind infirmiera detaşamentului de chirurgie din primul război mondial, o femeie cu o viaţă publică foarte activă: preşedinte al Asociaţiei Femeilor din Cluj, membră a Societăţii Literare Kemény Zsigmond din Târgu-Mureş, vicepreşedinte al Societăţii pentru Sprijinirea Teatrului din Transilvania, protectoarea cercului literar Erdélyi Helikon, motorul Salonului Óvári, premiată a Ordinii Erzsébet, finanţatorea principală a mişcării diaconice. A fost fiica latifundiarul Szilvássy Béla şi a baronesei Wass Antónia, căsătorindu-se cu baronul Bornemissza Elemér. După moartea prematură a singurului lor copil s-a despărţit de soţul ei. A decedat la Cluj, la vârsta de 72 de ani. Conform relatării celor prezenţi la înmormântarea sa, pe mormântul ei singurul buchet de trandafiri a fost aşezat de Bánffy Miklós.
Marți, 19 august, ora 16:00
Locație: Galeria Minerva
Organizator: Asociația Kolozsvár
Fotografii din Cluj (după Stuttgart și Sopron acasă)
Marți, 19 august, ora 17:00
Locația: Galeria Minerva , sala Cs. Gyímesi Éva
Organizatori: Asociația Kolozsvár Társaság
László Miklós: Piața Muzeului Miklóssy Gyula: Matias-fantezie
Publicul clujean va avea ocazia să viziteze pentru prima dată expoziţia de fotografii, care s-a bucurat de un succes deosebit în Germania, în 2012, după care a fost prezentată şi în cadrul Zilelor Artei Clujene, la Sopron. Pe lângă fotografiile expuse, artiştii vor proiecta şi imagini din Sopron.
Marți, 19 august, ora 17:00
Locație: Cafeneaua Insomnia, Galeria Șoimii Patriei
Organizator: Asociația Origo
Marți, 19 august, ora 17:00
Locație: sediul Societății Muzeului Transilvan (SMA)
Expoziția va fi deschisă de Bitay Enikő, președinta Departamentului Științelor Tehnice a SMA.
Organizator: SMA
Marți, 19 august, ora 18:00
Expoziția secției de Artă Plastică a Liceului Teoretic Apáczai Csere János din Cluj-Napoca
Expoziția prezentă prin tehnicile variate este sinteza acelui proces de acumulare a cunoștințelor prin care am avut ocazia de a viziona mai multe expoziții fotografice, etnografice și de artă, legate de această tematică. Totodată, o componentă importantă a informării noastre a fost excursia efectuată în Câmpia Transilvaniei (Sic – Răscruci – Gherla). Creația a fost ajutată și de faptul, că am participat la mai multe prelegeri care au abordat această regiune.
Marți, 19 august, ora 18:30
Personalități ale Clujului vor găti împreună o specialitate surpriză româno-maghiară, într-o sesiune de live cooking, care inaugurează expoziția HungaRomânisme. Expoziția va putea fi vizitată până duminică, între orele 13-02.
Miercuri, 20 august, ora 16:00
Locație: Galeria Studio Korunk (Eremia Grigorescu nr. 52)
Miercuri, 20 august, ora 16:00
Locație: curtea Colegiului Reformat
Expoziţie/Exclamaţie/Ţipăt pentru familii
Expoziţia (Exclamaţia) este pentru familii. S-ar spune că lumea şi-a pierdut caracterul şi identitatea. Expoziţia încercă să ne conducă pentru un scurt timp la originile existenţei, la sensurile existenţei. Ne conduce în dimensiunea contrastelor: între violenţa domestică şi a personalităţilor cu rol de model în viaţă, între divorţ şi fericirea în familie, între avort şi asumarea copilului, între alcool şi droguri şi fericirea existenţei, între suicid şi asumarea propriei misiuni a vieţii.
Acesta este un proiect social preventiv, o expoziţie multimedia, care forţează organele perceptive, dar în primul rând stimulează gândirea şi încearcă să faciliteze deciziile pozitive de acceptare a responsabilităţii umane. Ridică la suprafaţă cele mai importante întrebări existenţiale ale omului tânăr, şi cele ale familiei. Este un mesaj conceput de către tineri creştini pentru tineri. Este un ţipăt uriaş, nu te alintă ci te alertă, nu e politicos ci urlă unde mulţi preferă să tacă, clădeşte piloni unde e cea mai mare distrugere în viaţa tinerilor.
Expoziţia CONTRASTE a fost văzută până acum de către mai mult de 50.000 oameni. În Ungaria se află între cele mai vizitate 10 expoziţii. Autorii ei este colectivul de tineret - reformat din Kisvárda (Ungaria). Prima sa expunere a fost realizată în 2008 în Kisvárda, după care au urmat mai multe staţii: Nyíregyháza, Debrecin, Miskolc, Budapesta, etc., iar acum CLUJ!
Organizator: IKE
Miercuri, 20 august, ora 16:00
Locație: Casa Universitarilor (Str. Kogălniceanu)
Tur ghidat în limba maghiară: joi între 10.00-16.00, vineri între 10.00-16.00, sâmbătă între 10.00-16.00, respectiv duminică între 10.00-16.00, condus de Kőrösi Andrea (vicedirectorul Departamentului de Colecție a Muzeului Național de Agricultură din Ungaria, curatorul expoziției itinerante)
Organizator: Muzeul Național de Agricultură, Ungaria
Miercuri, 20 august, ora 17:00
Proiecţie de film şi discuţie cu participanţii raliului de caritate Transylvania 4 Africa. Discuţia va fi moderată de Dezső Szenkovics.
Organizator: Universitatea Sapientia
Locul: Universitatea Sapientia (Calea Turzii nr. 4)
Miercuri, 20 august, ora 17:00
Locație: Bastionul Croitorilor
Organizator: Asociația Kelemen Lajos pentru Ocrotirea Monumentelor
Joi, 21 august, ora 13:00-16:00
Locație: sediul SMA
Invitați: Benkő Samu, Forizs Gergely, Biró Annamária
Organizator: Societatea Muzeului Ardelean (SMA)
Joi, 21 august, ora 16:00
Locație: sala Consulatului General al Ungariei
Vernisajul va fi urmat de prezentarea cărții lui Asztalos Lajos și Papp Annamária.
Vineri, 22 august, ora 10:00-12:00
Locație: sediul SMA
Invitați: Kovács Kiss Gyöngy redactor șef, redactorii Kovács András, Tánczos Vilmos, Veress Károly, Vincze Mária, Ilyés Szilárd, Kerekes György
Organizator: Societatea Muzeului Ardelean (SMA)
Vineri, 22 august, ora 17:00
Locația: Galeria Barabás Miklós (str. Kogalniceanu, nr. 27)
Organizatorii: Barabás Miklós Céh
Graficieni clujeni, membrii Breslei Barabás Miklós, asociatie a artistilor maghiari din Romania, infiintata in 1929 de catre Kós Károly si Szolnay Sándor si reinfiintata in 1994, sunt prezenti cu cate-o lucrare la expozitia Cavalcada formelor si culorilor.
Breasla numara in jur de 150 de membrii, selectionati pe criterii de calitate, filiala din Cluj fiind cea mai numerosa. Calitatea lucrarilor expuse este garantata deci insasi de autorii lor, artisti de renume si discipolii lor.
Sâmbătă, 23 august, ora 18:30
Locație: Teatrul Maghiar de Stat, Cluj
Expoziția va fi deschisă de Tompa Gábor, directorul Teatrului Maghiar de Stat, Cluj.
Programul expoziției: 19-24 august între 10.00-16.00.
Organizator: Teatrul Maghiar de Stat, Cluj