În jur de 180.000 de persoane au participat la cele aproape 500 de evenimente din cadrul Zilelor Culturale Maghiare desfășurate între 17 și 24 august, arată bilanțul organizatorilor. Bugetul evenimentului a fost de 230.000 de euro, din care peste 100.000 reprezintă finanțări de stat, mare parte din sumă fiind asigurată de statul maghiar.

Numărul-record de spectatori din cadrul ediției 2014 a Zilelor Culturale Maghiare a fost de 25.000, au precizat organizatorii. Cel mai numeros public s-a înregistrat sâmbătă, 24 august, la concertul formației Illés, care a aniversat în Piața Unirii 50 de ani de existență. „Publicul a asistat la concert în condiţii meteo nefavorabile. Dealtfel, multe alte evenimente în aer liber s-au desfăşurat în aceleaşi condiţii. Spectatorii au fost prezenți în număr mare și la evenimente precum concertele Quimby, Szimfonik Live, spectacolul Experidance, concertul Tamás Gabor, precum și concertul Orchestrei Naționale Radio Ungaria, recitalurile de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, microstagiunea Teatrului Maghiar”, au transmis organizatorii.

La cele aproape 500 de evenimente au participat peste 180.000 de persoane. Vizitatorii au fost atât clujeni, cât și ardeleni în general sau persoane venite special din străinătate. “Interesul publicului român a crescut în acest an, deși deocamdată afirmăm acest lucru fără să avem suport cifric, ci bazându-ne pe feedback-ul primit la fața locului, în cadrul multor evenimente din cadrul Zilelor Culturale Maghiare”, au transmis responsabilii de comunicare au zilelor maghiare.Interesul publicului ne-vorbitor de limbă maghiară pentru evenimente este și motivul pentru care organizatorii spun că de anul viitor se vor face mai multe eforturi pentru asigurarea prezenței unui interpret/traducător. La această ediție multe dintre evenimentele organizate în Zilele Maghiare nu au fost accesibile decât vorbitorilor de maghiară. „De anul viitor vom încerca, în măsura posibilităților, să traducem simultan, să subtitrăm, mai multe evenimente din cadrul zilelor culturale maghiare”, au declarat organizatorii.

Concertele din Piața Unirii au fost urmărite online, prin intermediul TransylvaniaCam, din 57 de țări în afara României, între care în principal din Ungaria, SUA, Germania, Marea Britanie, Italia, Canada, Suedia, Olanda și Irlanda.

Echipa de organizatori numără 90 de membri, cărora li s-au alăturat peste 200 de voluntari (de trei ori mai mulți decât la prima ediție). Zilele Culturale Maghiare 2014 au avut 101 sponsori și aproape 100 de parteneri-organizatori de evenimente punctuale. Bugetul evenimentului a fost de 230.000 de euro, din care peste 100.000 finanțări de stat (80.000 de la statul maghiar).

http://actualdecluj.ro/cifrele-zilelor-maghiare-180-000-de-participanti-500-de-evenimente-230-000-de-euro/