Experimentaţi arcaşi şi-au etalat măiestria pe cal, au atras toate privirile publicului şi i-au fascinat în special pe cei mici. Astfel s-a desfăşurat la Cluj, la sfârşitul săptămânii trecute, Ziua Hipică Maghiară, eveniment organizat în cadrul Zilelor Culturale Maghiare.

Una dintre participantele la eveniment a fost Elena, o fetiţă de numai 9 ani, pasionată de echitaţie de aproape 5 ani.

"Sunt foarte mulţumită şi faţă de alte dăţi, când a fost mai greu puţin, a fost foarte bine", a afirmat aceasta.

"Ştiu să stăpânească calul, ştiu să abordeze obstacolele, sunt doi dintre copiii de la noi de la club care merg şi la concursuri", a precizat Constantin Irimia, instructor de călărie.

După demonstraţiile copiilor, arcaşii călare au fost deliciul publicului.

"E foarte frumos, îmi place foarte mult. Şi eu călăresc, dar mă uimește când văd acești oameni ce pot să facă", a spus un tânăr din public.

"Facem asta pentru a proteja ce mai este de protejat şi pentru a arăta lumii că ne putem deplasa puţin şi din faţa televizoarelor, putem face ceva constructiv şi totodată putem păstra o cultură. Că acum se desfăşoară Zilele Culturale Maghiare este una, dar bine-veniţi sunt toţi, de orice naţionalitate", a afirmat Tunyogi Bela, organizator al evenimentului.

A cincea ediție a Zilelor Culturale Maghiare din acest an are un buget de un sfert de milion de euro și peste 100 de sponsori. Organizatorii se așteaptă la un număr record de spectatori în această săptămână, la evenimentele programate.

http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Cluj-Napoca/Stiri/Spectacol+hipic+la+Cluj+in+debutul+Zilelor+Culturale+Maghiare